Dmitri Rogozin îl îndeamnă pe Iurie Leancă “să respecte Rusia”

Premierul Iurie Leancă ar trebui să aibă mai mult respect pentru Rusia, a afirmat, într-un mesaj publicat pe Facebook, vicepremierul rus Dmitri Rogozin, după ce şeful Guvernului de la Chişinău a apreciat că unele declaraţii ale acestuia la adresa R. Moldova sunt “ofensatoare şi neconstructive”.
“Vreau să-i aduc la cunoştinţă domnului Leancă: eu nu sunt nici fan al neutralităţii Republicii Moldova, nici al Moldovei, în general. Eu am patria mea şi o iubesc. Respect poporul moldovenesc, însă pentru autorităţile de la Chişinău am întrebări. În ceea ce-l priveşte pe domnul Leancă, dumnealui, ca politician tânăr şi începător, ar trebui să aibă mai mult respect pentru Rusia şi pentru reprezentanţii oficiali ai Federaţiei Ruse. Cel puţin, din motive pragmatice”, afirmă Dimitri Rogozin, citat de Jurnal de Chişinău, în pagina online.

Reacţia oficialului rus intervine după ce premierul Republicii Moldova a criticat, într-un interviu, declaraţiile făcute de Dmitri Rogozin pe conturile de Facebook sau Twitter, afirmând că unele sunt “ofensatoare şi neconstructive”.

Întrebat despre afirmaţiile vicepremierului rus, care a declarat că, odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova “îşi schimbă fundamental statutul de neutralitate, iar pentru Moscova acest lucru este inacceptabil”, Iurie Leancă a apreciat că nu există nici o legătură. “Faptul că vom deveni membri ai UE, şi încă avem mult până la acel moment, nu înseamnă că trebuie să ne schimbăm statutul de neutralitate. Nu are nimic în comun”, a declarat premierul moldovean.

“Trebuie doar să o demonstrăm, şi aici Rusia ar putea şi ar trebui să ne ajute, că neutralitatea nu este o garanţie, dar este o necesitate care ar putea aduce stabilitate, predictibilitate şi securitate ţării noastre”, a afirmat şeful Guvernului de la Chişinău. Dacă Rogozin este “un mare fan al neutralităţii Republicii Moldova, ar trebui să ne ajute să scăpăm de Armata a XIV-a din Transnistria”, a subliniat el, potrivit Infotag.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin este aşteptat, joi, la Chişinău, pentru discuţii cu ministrul Economiei, Andrian Candu, în contextul embargoului impus de Rusia asupra importurilor de legume şi fructe din Republica Moldova.

sursa: mediafax.ro


Sursa
2014-08-20 05:19:23



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:31:28Parcul liniei se lărgește și ne uimește —» Curaj.TV | Media alternativă
21:48:24biological weapon —» turn up the silence
05:44:31APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:35:22Soferul e mereu la telefon, chit că are microbuzul plin —» Curaj.TV | Media alternativă
08:36:03POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:28:25BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:09:047 februarie 2024 - ,,Citim împreună, schimbăm lumea” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
15:08:19la rétrospective de l’année 2023 —» turn up the silence
14:47:46Fosta soție și-a recunoscut vina ca să scape de pușcărie —» Curaj.TV | Media alternativă
05:07:43JURNALUL DE LA HYPERION (V) —» Leo Butnaru
15:28:05trigger warning: —» turn up the silence
13:58:13A sunat primarul să descînte o consilieră —» Curaj.TV | Media alternativă
10:34:10Cică face ce vrea în curtea ei, acum riscă amendă —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:32BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:18:48Piața sărăciei în jurul gării Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
19:16:29Primarul se judecă pe banii satului —» Curaj.TV | Media alternativă
15:36:27Scriitoarea Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
15:33:40Dialoguri dintre generații: Întru binele prezentului și a viitorului comun —» BiblioCity
05:18:58La aniversară: Criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu la 65 de ani de la naștere —» BiblioCity
05:16:30Zece volume despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare —» BiblioCity
19:35:13Despre ipocrizia PNL București și tăierile ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:54Uniți, salvăm, Parcul IOR! Marș de #protest —» Curaj.TV | Media alternativă
19:15:58Poliția staționează periculos și ilegal în intersecție —» Curaj.TV | Media alternativă
13:04:26Празнуване на Лазаровден в Българската библиотека „Христо Ботев” —» Biblioteca Hristo Botev
15:13:36Serghei Lunchevici, ultimul lăutar —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"