Comentariu la PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINŢE. IMPORTANŢA ÎNTREITEI AFUNDĂRI LA BOTEZ de către © Ieromonah Petru Pruteanu

Am lăsat un aspect neatins, pentru că, sincer, mă depăşeşte:
Zic cei de la Patriarhie (şi nu numai) că dacă trece un copil la Ortodoxie, toate lepădările de erezii le rosteşte naşul. Bineînţeles, asta se referă mai mult la romano-catolici şi vechii-orientali, căci neoprotestanţii nu botează copiii. Şi în acest caz nu era mai simplu să se spună că TREBUIE SCHIMBAT NAŞUL şi gata, fără nici un fel de lepădare. Cum poate cineva să se lepede de ceea ce n-a crezut niciodată? Dacă a fost botezat la romano-catolici înseamnă că a avut naş tot romano-catolic. Iar dacă părinţii lui au devenit ortodocşi şi vor şi pe copil să-l facă ortodocşi, trebuie să-şi schimbe naşul. Şi, în acest caz, la ce bun un naş deja ortodox să spună că se leapădă de Filioque, primat papal etc. Nici el, şi cu atât mai puţin pruncul respectiv, nu a crezut vreodată în astea. Oare nu-i ridicol să-i ceri unui prunc, care nu-l recunoaşte bine pe taică-său, să se lase de papa de la Roma? Cum ar putea un copil să zică că el nu mai mărturisieşte monofizismul, ci difizismul? Sau la ce ajută să zică asta naşul în locul lui? Oare n-ar fi suficient, în acest caz, să se facă doar mirungerea şi să fie încredinţat unui naş ortodox? Întreb şi eu…