Credeam că nu există cărți mai proaste decât Amantul Doamnei Chatterley.
Ba da, există.
Și se numește Fluturi.
Nu am înțeles isteria de pe internet creată în jurul acestei cărți.
E culmea să scrii o înșiruire de cuvinte și să te numești scriitoare.
Când citeam aveam impresia că vorbește un respectabil deputat din Parlamentul RM, care folosește toate sinonimele posibile și inventate pentru a da greutate unei fraze.
Faza cu bătutul în receptor și rostirea alfabetului pentru a construi cuvinte e prealuată dintr-un film superb, Fluturele și Scafandrul.
Trebuie să ai mare tupeu ca să copiezi ceea ce alții au gândit, și nici măcar să nu indici sursa.
Nu mi-a plăcut Fluturi pentru că mor cu femeile care se cred fatale.
Mor cu frumoasele/zânele/veșnic neînțelesele/nefericitele și bătutele de soartă, de care se îndrăgostesc cei mai tari din parcare bărbați.
Recunosc, am citit cartea foarte repede, dar nu pentru că m-ar fi frapat conținutul manelistico-telenovelistic, ci pentru că eram curioasă să văd până unde poate ajunge iubirea de sine a unei femei.
Cât de departe poți să ajungi cu victimizarea, inventând zeci de povești lacrimogene din care să profiți ca să-ți creezi imagine.
Nu am subliniat nicio fraza, semn ca nu am găsit nicio idee care să-mi dea peste cap universul.
De mâine încep să citesc Delirul de Marin Preda.
Carte serioasă, nu fluturi.
