Lecții de etică prin prisma moralei creștine pentru copii și adolescenți

abzLecții de etică prin prisma moralei creștine pentru copii și adolescenți, dar și sesiuni de educație corectă a copiilor pentru părinți – sunt cursuri noi la Centrul de dezvoltare personală “ABeZe”, predate de preotul Octavian Moșin.

Cu o bogată experiență de a transmite bunele învățăminte, cu un tact deosebit de a asculta și de a îndruma pe calea cea dreaptă fiecare persoană în parte, cu o credință și o dăruire puternică în tot ceea ce face, preotul Moșin este persoana cea mai indicată să ofere sfaturi de educație a bunei conduite prin prisma moralei creștine.

Ceea ce vor învăța cei care vor frecventa orele predate de preotul Moșin și de rând cu el specialiști din domeniul psiho-pedagogic, va fi o adevărată lecție de viață.

Sesiunea pentru părinți va fi ceva special, ceva deosebit, ceva ce nu s-a mai organizat până în prezent. Deoarece mulți părinți caută idei de a educa într-un spirit cât mai corect copiii lor, de a le găsi alternative pentru a nu mai fi dependenți de internet, acest curs va da răspuns la multe preocupări. Mai mult, părinții vor face schimb de experiență dar, totodată, vor obține și multe sfaturi practice.

Grupurile vor fi mici, de până la 10 persoane, iar orele vor avea loc de 2 ori pe săptămână, după amiază sau seara. Durata cursurilor – 4 luni.

“Este o onoare pentru noi să fim binecuvântați de părintele Octavian Moșin și să-l avem în colectivul nostru. Cred că pentru copii, dar și pentru părinți vor fi niște învățături cu totul speciale, mai ales că preotul este un om cu totul deosebit prin felul de a spune ce este bine și ce este rău. Societatea noastră uită unde se începe decența și unde se încheie normele de bună purtare. Cu siguranță, cei care vor fi discipolii preotului își vor schimba viziunea despre ceea ce este o viață plăcută și despre felul lor manierat de a fi”, a menționat directorul Centrului, Dorina Arsene.

Iată ce ne spune și părintele Octavian: ”Am acceptat cu multă bucurie propunerea ABeZe de a forma o echipă viabilă în vederea cultivării nu doar a unor bune maniere, dar și a moralei noastre creștine. Să nu le fie frică celor care vor opta pentru astfel de cursuri, pentru că nu facem atât teologie, cât pedagogie.

Încercăm să reieșim din realitățile vieții contemporane, dar căutând la experiența de veacuri a înaintașilor noștri, care au dat dovadă de verticalitate și de moralitate rafinată. Adesea copiii ne educă, totodată, tinerele vlăstare necesită a fi ghidate la timp. Să evităm eșecurile în procesul formării și educației noii generații. Poate mai mult folos vom aduce părinților, care adesea stau în fața celui mai dificil examen – viața de familie. Să împărtășim din experiența specialiștilor din diverse domenii, să sorbim din experiența celor din jur, înțelegând că fiecare este unic și necesită o abordare individuală”.

Preotul Octavian Moșin slujește la biserica “Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Chișinău, dar și la biserica “Sf. Ierarh Petru Movilă” din localitatea Dumbrava.

Centrul “ABeZe” este înființat în anul 2011 și propune cursuri de dezvoltare personală: arta vorbirii, bune maniere, ședințe individuale la psiholog, pregătirea copiilor pentru școală, limba engleză, pentru toate categoriile de vârstă, cu un orar flexibil.

sursa http://abeze.wordpress.com/


Sursa
2014-07-23 22:29:20



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

21:48:24biological weapon —» turn up the silence
05:44:31APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:36:03POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:28:25BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:09:047 februarie 2024 - ,,Citim împreună, schimbăm lumea” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
15:08:19la rétrospective de l’année 2023 —» turn up the silence
05:07:43JURNALUL DE LA HYPERION (V) —» Leo Butnaru
15:28:05trigger warning: —» turn up the silence
13:58:13A sunat primarul să descînte o consilieră —» Curaj.TV | Media alternativă
10:34:10Cică face ce vrea în curtea ei, acum riscă amendă —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:32BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:18:48Piața sărăciei în jurul gării Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
19:16:29Primarul se judecă pe banii satului —» Curaj.TV | Media alternativă
15:36:27Scriitoarea Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
15:33:40Dialoguri dintre generații: Întru binele prezentului și a viitorului comun —» BiblioCity
05:18:58La aniversară: Criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu la 65 de ani de la naștere —» BiblioCity
05:16:30Zece volume despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare —» BiblioCity
19:35:13Despre ipocrizia PNL București și tăierile ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:54Uniți, salvăm, Parcul IOR! Marș de #protest —» Curaj.TV | Media alternativă
19:15:58Poliția staționează periculos și ilegal în intersecție —» Curaj.TV | Media alternativă
13:04:26Празнуване на Лазаровден в Българската библиотека „Христо Ботев” —» Biblioteca Hristo Botev
15:13:36Serghei Lunchevici, ultimul lăutar —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"
13:27:53Percepția „transformării digitale” la Biblioteca de Arte —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
13:20:13Branişte - colţişorul meu de rai —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:03:08Bibliotecarii din raionul Ungheni au fost sărbătoriți ca la carte —» BPR Ungheni's Blog