Duminica in familie

Vlad a inceput sa fie din ce in ce mai interesat de evenimente galagioase si spatii amenajate pentru copii. Ba chiar mai mult, daca venim repetat acolo unde am fost ieri se arata tare plictisit si protesteaza pina nu schimbam peisajul :)

 

IMG_4171Astfel, am inceput sa investighez ce propune capitala noastra pentru copii. Avem 1001 de cercuri “pe interese”, unde duci copilul pe 2 ore ca si cum pentru dezvoltare. Parerea mea- mai mult ca sa te speli pe mîni că ești părinte responsabil. În 2 ore, în mediu străin, printre copii străini, micuțul  de 1-2 ani abia de va dovedi să se adapteze, nu să mai învețe ceva.

Din distracții- cam puține. Sunt săli de joacă, unde stau 2 fete plictisite și se uită să nu iasă copiii de după gardul admis. Sau deja roller-drom și parcuri destinate copiilor dupa 4 ani. Micuților le-ar fi interesant un eveniment cu animatori, scenariu potrivit vîrstei și tot asta de dorit în aer liber.

Uite că duminica trecută am avut noroc de astfel de eveniment. Cei de la Fundația Miron Shor au organizat lîngă Teatru de Operă și Balet un adevărat spectacol. Se intitula tot show-ul O călătorie în jurul lumii (se proiectau diferite filmulețe cu genericul celor 7 continente). Au instalat o scenă mare, dar au avut grijă sa construiască și un pavilion pentru umbră. Au invitat animatori, care vorbeau atît rusa cît și româna, făcîndu-se înțeleși de toți copiii. Concursuri, baloane, muzică, animatori costumați în personaje Disney, ateliere de creație, face-paint- Vlad a rămas foarte încîntat. Îi fugeau ochișorii în jur, zîmbea întruna, cred că am făcut poze cu tot ce era posibil, mai ales cu un papagal, la care băiatului nostru tare i-a plăcut să-i dea cu balonul peste cioc :D Organizarea a fost la cel mai înalt nivel. Chiar dacă se distribuiau gratuit fructe, pop-corn și înghețată, le-a reușit să evite cozile și îmbulzeala : doar se plimbau fetele cu lăzi prin mulțime și doritorii își luau. Mie mi-a plăcut fiindcă a fost un eveniment interesant atît pentru cei mai mici, cît și pentru cei maturi. Mi-a plăcut fiindcă era multă lume frumoasă, răsuna muzica, predomina buna dispoziție și evenimentul rămînea a fi cult, fără moldovenisme cu care suntem obișnuiți. Mi-a plăcut să-mi văd copilul distrîndu-se, iar dacă mai știți unde și cînd se organizează astfel de petreceri, scrieți-mi mesaj pe fb. Noi venim cu drag <3

IMG_4162kmfknb;

 



Sursa
2014-07-22 22:03:10



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

21:48:24biological weapon —» turn up the silence
05:44:31APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:36:03POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:28:25BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:09:047 februarie 2024 - ,,Citim împreună, schimbăm lumea” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
15:08:19la rétrospective de l’année 2023 —» turn up the silence
05:07:43JURNALUL DE LA HYPERION (V) —» Leo Butnaru
15:28:05trigger warning: —» turn up the silence
13:58:13A sunat primarul să descînte o consilieră —» Curaj.TV | Media alternativă
10:34:10Cică face ce vrea în curtea ei, acum riscă amendă —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:32BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:18:48Piața sărăciei în jurul gării Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
19:16:29Primarul se judecă pe banii satului —» Curaj.TV | Media alternativă
15:36:27Scriitoarea Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
15:33:40Dialoguri dintre generații: Întru binele prezentului și a viitorului comun —» BiblioCity
05:18:58La aniversară: Criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu la 65 de ani de la naștere —» BiblioCity
05:16:30Zece volume despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare —» BiblioCity
19:35:13Despre ipocrizia PNL București și tăierile ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:54Uniți, salvăm, Parcul IOR! Marș de #protest —» Curaj.TV | Media alternativă
19:15:58Poliția staționează periculos și ilegal în intersecție —» Curaj.TV | Media alternativă
13:04:26Празнуване на Лазаровден в Българската библиотека „Христо Ботев” —» Biblioteca Hristo Botev
15:13:36Serghei Lunchevici, ultimul lăutar —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"
13:27:53Percepția „transformării digitale” la Biblioteca de Arte —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
13:20:13Branişte - colţişorul meu de rai —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:03:08Bibliotecarii din raionul Ungheni au fost sărbătoriți ca la carte —» BPR Ungheni's Blog