2. Drăguţenii, nu minciuni
Cum mergeam eu într-o dimineaţă, scriind pe blog în capul meu şi grăbindu-mă cam fără chef, a revenit Cristina. Vreau să spun, mi-am amintit de ea deodată, nu că aş fi citit un roman tot cu o Cristină. Cristina e o fată care s-ar chema acuma emo, deşi eu încă n-am priceput ce şi cum e în acest cuvînt, fragilă şi repezită, o alintătură. Inteligentă, în acelaşi timp prostuţă etc. De la Cristina, cu care poate purtam un dialog imaginar sau poate-mi aminteam unul, am trecut la autoarea cuvîntului inventat din titlu - drăguţenie.În spatele absenţei încîntate (mă gîndesc, de pildă, la asemănarea cu un înger pictat ce mi-a fost dat să văd cîndva), se ascunde ceva-ul nemulţumit, vag cîrtitor. Glumeţ- şi cînd pun glumeţ şi cîrtitor aşa de aproape mă gîndesc la o fată ca un pahar de limonadă sau cam aşa ceva, nu ce tot întîlnesc de vreo două săptămîni: figuri imobile, spun o glumă absurdă hiacintică şi rezultă stupoare. Nici un zîmbet. De fapt, ce să mă plîng, nici Măscăriciul nu smulge vreun zîmbet...
Revenind la fata mea ca un pahar de limonadă. Citeşte oportun clasicii - bucură-te, Billy, cred că ar scrie inteligent şi inspirat despre ei. Nu-şi pierde capul prin viaţa poetică, nu trînteşte stupidităţi drăguţe, deşi le-am aşteptatvînat. Este stăpînită de o mîţă celebră, dar pe care n-a văzut-o niminea. Are pantofi frumoşi, care-mi amintesc de Emil Gîrleanu şi de viaţa lui neînţeleasă, ceea ce, trebuie să recunosc, e o legătură cam obscură. Obscură, dar pentru mine e chiar un exemplu de metaforă exactă.
Îmi face poftă de recitit Ibsen, nu interes sau dor, ci poftă, ca atunci cînd deschizi fereastra în toiul nopţii, s-aud un greiere, un fîşîit, un radio uitat deschis. Adică atunci cînd nu te preocupi de lucruri măreţe şi deosebit de importante.
Sursa
2007-10-05 23:55:39