Din toate stelele de pe cer furate , eu am luat o singură carte ,
Nu pot să citesc , nu am răbdare , scriu că atunci doar sufletul moare .
Și-a vărsat pe mine , întîmplător Dumnezeu , o lună tristă într-o formă vie de zeu ,
De acum sunt rece , mor în fiecare zi , a te minți că ți-e bine , e o formă de-a exista , să știi .
Nu te teme , am să închid ochii cînd am să te privesc .
Te-aș simți de departe , oare nu mă crezi ?
Închid ochii larg pînă la pămînt , se scurge încă o zi din venele de-a trăi ,
Nu pot să simt ceva pentru lume , căci singură in mine trăiește o lume ,
Mi-e frică să deschid ochii , aș fi putut să te îngheț ,
Dar eu demult am uitat însă să trăiesc .
Unde sunt ? Acum sau mîine ?
Sunt aici aproape lîngă tine , tremur și se aude cum sufletul trăiește ,
Dar știi , vine ploaia ea totul oprește .
Nu îți fie frică , nici nu am să vorbesc ,
Am să tac , și am să te ocolesc .
