Te salut, desi nu mai stiu pe cine salut…E muta energie, a ramas in urma viselor, a ramas in urma casei surpate de ploaia ce nu se mai oprea, pe care acoperisul n-o mai putea linisti. A lins incet peretii, ca de zahar, pana ia topit sa nu se ma tina. Abia am reusit sa ies nestrivit. Acum sunt afara. Sunt linistit.
Sunt prea multe ganduri, sunt prea multe trairi pe care nu ai cu cine sa le imparti, nu ai cui sa le destainui. Nu esti pustiu, esti preaplin, dar fara posibilitate de a-ti divulga secretele, de a revarsa bucuriile si… ce e de facut acum? Incotro de mers? Посидим на дорожку. Ma (te) vad privind soarele care pleaca, sufletele care nu se mai intorc, cei carora nu poate sa le pese vreodata, cei de care ti-a pasat mai mult decat de sine. Nu mai ai cui sa-i povestesti, nu mai ai pieptul care sa-ti sprijine capul cand lacrimile refuza sa stea cuminti.
Site vrei sa-ti fie casa casa, dar nu vrei o casa noua, o vrei pe a ta, vrei casuta amintirilor, trairilor tale, casuta in care ai descoperit cum e sa fii acasa, cum e sa fii linistit, fericit, iubit, indorurat, indurerat. Si, nu mai e…
Acum inspiri adanc aerul serii. afara. linistit. Nu.