Ce bine că e iarnă. Rămas lângă focul aproape scrum, m-am cufundat în întunericul atotcuprinzător. Cred că am adormit, pentru că nu a fost deloc apăsător. Am visat frumos, te-am văzut și pe tine în visele mele. Am călătorit, am vorbit cu oameni dragi și înainte să știu s-a luminat de zi.
Lumina zilei mi-a arătat drumul, pe care nu-l vedeam la lumina rugului, oricât de mare ar fi fost focul. Acum știu ce vreau, știu cum vreau, acum trăiesc o stare de bine, necondiționat, fără dorința de a acționa sau schimba ceva. Te văd frumoasă, te vad ciufulită, somnoroasă, activă, adormită, obosită, tristă, zâmbitoare, enervată, dar îmi e la fel de bine. Ești tu, în toate manifestările tale.
Sunt liber să aleg, fără a mă gândi oare ce-o să crezi despre alegerile mele. Sunt bine dispus să știu că pot să te ajut și pot să-ți aduc zâmbet pe buze. Mă bucur că pot să te surprind uneori și că nu mai sunt pradă unor așteptări nefirești. Nu mai am întrebări. Te văd frumoasă.

Știu că ești parte din viața mea, știu că te port în suflet și mă regăsesc în sufletul tău.  Nu mă mai întreb oare ce-o să fie cu mine, mă întreb doar cum aș putea să te ajut, să-ți păstrez scânteia în ochi.  Am fost îndrăgostit de tine, dar te-am iubit decât în scurtele momente de luciditate. Nu mai sunt îndrăgostit de tine, nici nu te urăsc…  te iubesc.