Nu avem nici un partid pur de dreapta în România. Nu are nici unul curajul necesar. S-au putut tot inflama limbile maronii ale intelectualilor, care credeau că, sprijinind PD-L şi pe întâistătătoriul său, lecturile lor din marii liberali europeni (recte J.-F. Revel) vor deveni viaţă palpabilă pe Dâmbovicioara. E mai lesne să fii de stânga (o stânga "originală", specific mioritică, se înţelege). Împarţi puţinul adunat de alţii, economia se stinge în chinuri sau discret, dar tu, partid, câştigi lejer alegerile la fiecare 4 ani. Lipsa de convingeri autentice este firul roşu care uneşte formaţiunile de pe scena politică băştinaşă. În făcătura asta, aşa-numiţii social-democraţi au avut "şansa" a prinde mai cu pricepere slăbiciunile electoratului majoritar: pomana, abandonul benevol întru dependenţă, alergia la efort. Ei îşi pot juca (simula) ceva mai împăcaţi - nu se dezic de învăţăturile marxiste - rolul spre care îi împing principiile Internaţionalei. Doar liberalii (indiferent de numele partidului) au avut o soartă ingrată, sărmanii... Conform tradiţiei, la ei, componenta socială ar trebui să vină abia în urma celei ce ţine de dezvoltarea individuală, în funcţie de merit şi valoare. Competiţia, cadrul pentru concurenţialitate primează înaintea asistenţei sociale. Dar la noi, asta nu aduce voturi. Şi atunci, iată, ne e dat să vecuim încă o ciudăţenie din multele caracteristice locului: o găleată de partide înghesuindu-se toate către stânga pentru a câştiga simpatia votantului.

Dintre toţi granzii intelighenţi care îl sprijineau necondiţionat pe Traian Băsescu (şi, printre altele, şi PD-L): H.R. Patapievici, M. Cărtărescu, T.R. Ungureanu, A. Pleşu, S. Voinescu, M. Neamţu, la care se adaugă "simpăticuţi" din media ca Ioana Lupea, R. Turcescu, am impresia că doar TRU şi S. Voinescu se mai agită bezmetic pe baricade (amândoi rămaşi să saliveze cu nădejdea ambasadei în glande).

Nu ştiu ce explicaţie cu valoare de scuză mai pot găsi aceşti ultimi fanatici susţinători ai unei formaţiuni oranj-cartonate pentru "proiectul" 100% social-democrat înaintat publicităţii, cu entuziasm iepuresc, de Emil Boc cu ocazia manifestării bruştei şi adâncii preocupări a eşichierului politic faţă de valul internaţional de scumpire (isterică) a alimentelor. Oamenii ăştia care ne conduc (şi lingăii lor cu multă şcoală superioară) fie nu ştiu ce vorbesc, uitând de azi pe mâine, fie mizează cu şmecherie pe tâmpenia sau iertăciunea cea largă a electoratului.

Iată câteva mostre de gândire fără premeditare din puţul nesecat al lui Emil Boc (propuneri fantasmagorice, ce aduc moartea ideii de alternativă în România, venite de la "singurul partid de dreapta", cum se autointitulează PD-L):

- creşterea venitului minim garantat pentru acoperirea creşterii preţurilor
- acordarea de ajutoare pentru încălzire şi pentru energie electrică tuturor categoriilor cu venituri reduse
- devansarea majorării pensiilor, începând cu 1 august
- acordarea de ajutoare sociale pentru persoanele foarte sărace.

Nimic despre o strategie de dezvoltare economică, de eficientizare administrativă, de atragere a investitorilor, de tăiere a taxelor care sufocă apetitul pentru muncă, de urgentare a construirii şi modernizării infrastructurii. Singurul bemol ceva mai liberal în toată troaca asta de socialisme şi asistenţialisme ar fi: "creşterea producţiei agricole a României, economisirea energiei şi la eficientizarea energetică". Mă şi mir că au amintit ceva de producţie, mă tem acum, tremur: dacă sesizează electoratul că referirea la producţie este de fapt un îndemn la muncă... Nu te mai votează ăştia nici să mori. Ai grijă, d-le Boc, nu trimite alegătoriul la muncă şi la produs, ci degrabă ameţeşte-l cu pomeni, că luuungă-ţi va fi domnia şi putereaaaaa. Credeam că putem trăi aşa, fără să muncim, dacă "liberali-creştin-democraţi" de-alde Boc, Stoica, Stolojan ne pot întreţine de la un buget la care puţini adaugă, mulţi mulg.