Nu am mai citit demult…… Oamenii îmi sunt cărţile; de la ei învăţ, din durerile şi bucuriile lor simt şi eu durerea sau fericirea. Fiecare om e o povestire trăită, sau poate o tragedie, un subiect bun pentru un film, o lecţie, o ideie, sau o poveste . În ochii lor nu desluşesc ortografia, ei nu au cum să mă înveţe gramatica, nu au cum, pot citi însă printre gene; dorul, ura sau dragostea, printre lacrimi văd speranţa, printre vorbe; prind răspunsuri. De la  cerşetori am învăţat gustul umilinţei, de la oameni simpli-simplitatea,  de la VIP - cît de lipsiţi de importanţă sunt defapt. Am învăţat că nu pot  critica, atîta timp cît nu demonstrez că pot face acelaşi lucru mai bine, că nu sunt responsabilă pentru ce fac alţii, în schimb port toată responsabilitatea pentru ceia ce fac eu. De la oameni ştiu că şi alţii pot avea dreptate, şi alţii pot greşi, mai ales am conştientizat că doar timpul ştie să demonstreze adevărul. Nu mai ştiu cînd am citit ultima oară vre-o teorie, aveam aşa puţin timp pentru asta… Poate dacă ştiam teorii, ştiam şi a le scrie corect, dar nu le ştiu a scrie. Nu am mai scris demult……  trăiam cu atîta poftă, atît de impresionată de viaţă, încît nu aveam cînd scrie. Cînd plîngeam sau rîdeam, îmi tremura mîna şi nu puteam, nici cuvinte nu erau de-ajuns.  Am vrut să obţin multe, şi am pierdut multe, căte ceva nu voi mai recupera, dar îmi rămîne experienţa lipsită de gramatică! Cu respect: Oglinda