DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Declaraţie de presă (proiect)
În ultima vreme, din cauza presiunilor statului, e tot mai dificil şi mai periculos să faci un protest la Chişinău, dar acest risc trebuie asumat şi înfruntat în numele libertăţii puse în pericol.
Zilele trecute, cu jumătate de gură, au fost făcute publice rezultatele unei monitorizări efectuată de Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului în parteneriat cu OSCE. Timp de jumătate de an au fost urmărite de la distanţă sau chiar din interior mitingurile, pichetărle şi marşurile de protest, desfăşurate în R. Moldova. De fapt, e vorba aproape în exclusivitate de Chişinău, şi nu pentru că organizatorii n-ar fi fost pregătiţi să asiste şi la întrunirile din provincie, ci pentru că majoritatea covîrşitoare a avut loc în capitală.
Întîi ne exprimăm prin această declaraţie nedumerirea că proiectul s-a desfăşurat cu prea mare discreţie şi aproape fără mediatizare, cînd caracterul OSCE-ului şi al CReDO, de instituţii serioase, impune mai multă transparenţă, mai ales că problema libertăţii întrunirilor este de maxim interes public şi presa ar fi reacţionat la astfel de semnal, ar fi contribuit necondiţionat la mediatizarea evenimentelor.
Apoi, revenind la rezultatele monitorizării, constatăm cu îngrijorare că din cifre şi diagrame nu transpar deloc metodele noi, ruşinoase dar şi ilegale pe care le practică forţele de ordine pentru a zădărnici acţiunile stradale sau pentru a diminua impactul lor: organizatorii au fost intimidaţi în ajunul protestului, erau hărţuiţi de poliţie, în timpul acţiunii le era limitat sau chiar interzis accesul în anumite zone ale spaţiului public, le erau sechestrate sistemel de amplificare acustică, distruse lozincile, mijloacele de exprimare sonoră şi vizuală, iar la unele întruniri poliţiştii în civil se postau în faţa manifestanţilor ca să nu fie văzute de public pancartele cu mesaje incomode. Nu au fost atestate de raport nici persecuţiile care au urmat după încheierea sau dispersarea manifestaţiilor, sutele de procese de judecată şi zecile de dosare administrative, penale, multiplele cereri de a se face dreptate care au fost expediate în această perioadă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În schimb, au fost contabilizate acţiunile stradale la care a fost prezentă poliţia: aproximativ 80% cît era valabilă legea veche şi doar 70% după 22 aprilie, cînd a intrat în vigoare noul act legal de reglementare a întrunirilor. Aşadar, de cînd, impusă de Occident, guvernarea a permis desfăşurarea mitingurilor fără a fi necesară autorizarea lor, ci doar să fie notificată într-un termen rezonabil primăria localităţii unde va avea loc acţiunea, pentru că autorităţile locale nu i se mai supun, a impus poliţia şi alte organe de forţă să controleze şi limiteze libertatea de întrunire şi, implicit, cea de exprimare. Şi, deseori, implicarea poliţiei nu este evidentă – din raport se vede clar că numărul mitingurilor asistate de poliţişti în uniforme a scăzut cu 10% – ci se recurge la metode mai sofisticate: se convoacă contra-manistestaţii dirijate, se infiltrează provocatori, manifestanţii sunt flancaţi de civili care presează verbal, şicanează, filmează şi fotografiază prompt orice mişcare. Aceste acţiuni duc nu doar la inhibarea şi descurajarea liberei exprimări în stradă, ci şi la persecuţii ulterioare, cu intentarea de dosare administrative, penale, în care sunt folosite probe video-foto, mărturii scrise ale celor care orchestrau incidentele din timpul mitingurilor.
Cel mai îngrijorător şi chiar revoltător e faptul, relevat şi de cifre, că numărul proporţional de întruniri la care organizatorii sau participanţii au fost reţinuţi de poliţie aproape că s-a triplat – de la 5% la 13%, după intrarea în vigoare a noii legi, indiscutabil mai bune decît cea veche.
Se pare că în R. Moldova nu contează cît de progresistă şi permisivă e legea, contează cît de bine înţeleg s-o aplice acei care au puterea şi controlează forţele de ordine. Acum constatăm că guvernanţii, pretextînd cu vegherea liniştii şi a ordinii publice, încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului, şi situaţia pare să se agraveze vertiginos, cu riscul instaurării unei linişti, inerţii aparente, care să ascundă teama şi nemulţumirea inhibată a cetăţenilor dintr-un stat totalitar, guvernat de un regim dictatorial.
Asociaţia Civică Internaţională Hyde Park face apel la organismele globale şi regionale, la societatea civilă şi la guvernele lumii să atragă mai mare atenţie acestui declin periculos al democraţiei în RM, să intervină hotărît pentru a cere responsabililor de la Chişinău încetarea fărădelegilor şi limitarea nepermisă a libertăţii de întrunire.
Hyde Park îndeamnă ong-urile, sindicatele, partidele şi confesiunile din această regiune să nu se lase intimidate, ci să uzeze de dreptul constituţional care permite organizarea de proteste. Cetăţenilor de rînd le amintim că libertatea cuvîntului, a asocierii şi dreptul la întrunire sunt fundamentale, protejate nu doar de legea supremă – Constituţia, dar şi de acte internaţionale valabile şi în statul nostru: Convenţia Eurpeană a Drepturilor Omului şi Declaraţia Universală a Drepturilor Fundamentale.
De-a lungul celor 5 ani de activitate, Hyde Park a iniţiat şi organizat cîteva zeci de acţiuni: culturale, comemorative, de promovare dar şi, mai ales, de protest. Ne angajăm să acordăm oricărui solicitant, fe persoană fzică, fie juridică, asistenţă gratuită pentru organizarea de întruniri, inclusiv cu informaţii utile pentru apărarea acestor drepturi fundamentale în instanţele de judecată. Noi am început să ne judecăm cu instituţiile opresive ale statului din 2005, asistaţi fiind de avocaţi independenţi sau de organizaţii specializate, acum avem la CEDO nouă dosare expediate, din care şase au fost comunicate guvernului şi în aproximativ o lună urmează să fie puse pe rol, ca pînă la sfîrşitul acestui an să se pronunţe o hotărîre.
Avem convingerea că RM va fi considerat vinovat de încălcarea mai multor articole din Convenţie, mai ales în ce priveşte accesul la justiţie, libertatea întrunirilor şi dreptul la liberă exprimare. Dar faptul că pentru acţiunile din ultmele zile şi pentru cele de azi urmează ca în următorii ani statul nostru să fie penalizat de sute de ori ne face să strigăm prin acest demers: LĂSAŢI PROTESTELE ÎN PACE, ELE ÎNSEAMNĂ DEMOCRAŢIE, PLURALISM, LIBERTATE!