Nu ştiu exact de ce, dar unii oameni sunt incluşi într-o categorie, în capcana căreia sunt prinşi toată viaţă şi din care nu sunt scoşi nici măcar o clipă. Aceştia sunt văzuţi prin prisma categoriei din care fac parte, indiferent de situaţia de viaţă în care sunt prinşi: fie că merg la teatru, fie că scriu mesaje pe Internet, fie că se află la locul de muncă. De fapt, ei nici măcar nu sunt consideraţi oameni. Locul lor a fost luat de o categorie, concepută pe parcursul veacurilor de tot felul de lideri spirituali sau de savanţi specializaţi îngust. Şi în timp ce categoria majoritară scapă oricăror clasificări în viaţa de toate zilele, fiind consideraţi oameni în sensul larg al cuvântului, ceilalţi, care nu au avut norocul să se nască înzestraţi cu un cod genetic plăcut Bisericii şi Statului sunt nevoiţi să poarte povara categoriei în care au fost încadraţi cu atâta minuţiozitate. În continuare, voi lua în discuţie partajarea cea mai răspândită între oameni pe criteriul orientării sexuale. Se ştie că din acest punct de vedere există mai multe categorii: heterosexualii (specia dominantă), împărţiţi într-o mulţime de subcategorii, comunitatea LGBT (lesbienele, homosexualii, bisexualii, transsexualii), care se subîmpart şi ei în diverse subspecii. Îi voi pomeni în treacăt şi pe cei mai nenorocoşi dintre oamenii care au avut neşansa să se nască, cum ar fi pedofilii, zoofilii, necrofilii etc., mai puţin numeroşi, cel puţin conform sondajelor. Din clasificarea sumară de mai sus, putem deduce că oamenii sunt foarte variaţi din punctul de vedere al preferinţelor sexuale, unele din ele fiind acceptate legal (heterosexualitatea, homosexualitatea), iar altele fiind strict interzise de lege (în special pedofilia). Totodată, în viaţa reală doar purtătorii de heterosexualitate sunt acceptaţi deplin, din toate punctele de vedere, deşi cred că noţiunea de „acceptare” este folosită impropriu aici, pentru că ei sunt cei care împart indulgenţele, ei stau cocoţaţi pe poziţia celor care acceptă (şi doar în cazuri excepţionale, numai dacă e cazul – n-o să dai doar cu piciorul într-un Michelangelo sau Ciaikovski, deşi nu s-au jenat să-l sacrifice pe Turing). Poate de aceea îmi doresc foarte mult să-i fac pe deţinătorii de normalitate să aibă continuu conştiinţa orientării lor sexuale, nu doar în momentele în care aceasta este pusă în discuţie: şi dimineaţa, şi seara, şi când merg la teatru sau film, şi când iau prânzul etc., aşa cum procedează ei cu neheterosexualii. Vă imaginaţi cam cum ar suna următorul enunţ: „Azi, până am ajuns la locul de muncă, am întâlnit în cale 12 heterosexuali, majoritatea din ei se ţineau de mână”, sau: „Ieri, când am ieşit de la biblioteca „B. P. Hasdeu”, un heterosexual mi-a sărit în faţă şi mi-a propus gratuit ziarul „Liber”, cu un zâmbet de sectant american întins pe toată faţa”. Deşi pare absurdă la prima vedere, totuşi procedeul în cauză ar avea puterea să-i facă pe heterosexuali, care se consideră în primul rând oameni, şi doar apoi hetero, să înţeleagă că preferinţele sexuale sunt doar o latură a fiinţei umane care nu se poate substitui în întregime celorlalte, aşa cum obişnuiesc majoritarii să creadă în privinţa minoritarilor: homosexualii sunt cei care au sex cu persoane de acelaşi sex – 24 de ore din 24, numai la aceasta se gândesc şi nu pot fi oameni pentru că sunt homosexuali. Chiar azi dimineaţă am avut ocazia să ascult un prezentator cretin de la Kiss FM (doctor Cristian Stoica – mare umorist), care relata cu spume la gură aventurile sexuale ale preotului Ştefan Popa, învinuit de sado-mazohism, în circumstanţe agravante – juca rolul de sclav în relaţiile sale perverse, în plus preferând transsexualii. Nu sunt eu cel indicat să-l judec pe părinte, dar modul în care a fost comunicată ştirea m-a indignat. Prezentatorul se arăta uimit şi revoltat că sus-numitul părinte a avut relaţii sexuale cu diverşi sportivi, politicieni şi alte categorii profesionale de prestigiu, care acum au sărit în apărarea lui. Imaginaţi-vă că un politician sau un sportiv poate avea sex altfel decât heterosexualii. E strigător la cer! Apocalipsa! În plus, acest DJ nici măcar nu putea (sau nu vroia) să delimiteze rolurile pe care le joacă un om în diverse circumstanţe: părintele juca rolul de sclav exclusiv în scurta scenetă sexuală. În restul timpului, el e soţ dominant în raport cu soţia supusă, preot dominant în raport cu enoriaşii subordonaţi etc. Aşa că degeaba dom’ doctor se dă de ceasul morţii că o asemenea persoană ca părintele Ştefan Popa îndrăzneşte să trăiască printre oameni. Şi de ce adică n-ar îndrăzni? În opinia mea, nu doar heterosexualii au dreptul exclusiv de trăi printre oameni. Este loc pentru toţi, chiar şi pentru părinţi gen Popa sau Mărgineanu…