Citesc cartea despre Cioran. Poate fi o carte despre Cioran, un extremism al lecturii oneste: ”Dar m-a interesat o coborîre în maelstromul fiinţei cioraniene (...) spectacolul unei fiinţe care explorează sagace, lucid, inclement, propriul labirint, plasat în miezul unei ciudate logici interioare, iată ce contează cu adevărat.” (Dar este lectura metodică, în splendoarea ei, un fel de cunoaştere onestă? De ce nu ar fi cititul intuitiv sau munca inconştientă?) Poate fi o carte despre autorul ei, adică un ”scriu despre mine prin altul, mă cunosc pe mine referindu-mă la altul”. Poate să fie amîndouă în acelaşi timp, răbdare. Ar trebui să se crizeze o asociaţie de ocrotire a aricilor în faţa acelor panouri odioase cu reclama la bureţi de vase: cucoana cu mănuşă roz şi piele verde chinuie animalul pe o farfurie şi el se ţine aşa înduioşător de strîns de degetele criminale. Dimineaţa, înainte să se lumineze, există cel mai mult şi mai intens din lume. Chiar înainte să se trezească oamenii şi să pună ibricele de cafea pe aragaz (îmi închipui că aşa facem toţi). Dar şi la piaţă. Ar fi rău să dispară piaţa.