Editorialistul de la ziarul Timpul se întreabă retoric când vom chema armata română să ne apere de ruși, la fel cum rușii din Crimeea cer ajutorul Rusiei ca să-i apere de neonațiști.
În primul rând, autorul poate că nu a observat faptul că rușii din Moldova nu merg pe străzi să strige: „Moldovenii de tăiat”, așa cum umblă banderlogii din Kiev. Și dacă nu ar fi provocări, minoritatea rusească s-ar integra perfect în majoritatea moldovenească. Și spun asta fără a minți. Eu chiar cred că toate neînțelegerile între etnii sunt rezultate ale provocărilor, atât din partea liderilor rusofonilor, cât și din partea liderilor de opinie moldoveni. Când lucrurile par să se liniștească, se găsește cineva să facă valuri. Da, eu prefer stabilitatea decât ceea ce se petrece în Ucraina. Unele probleme necesită sute de ani să se rezolve, dar cineva încearcă să le rezolve în 2 ani – iată așa am primit războiul din Transnistria, o găgăuzie ostilă, un Bălți ostil, și oameni ostili de jur împrejur.
Conflictul interetnic este util politicienilor, care apelează la „limbă”, „etnie” și „minorități obraznice” pentru a distrage atenția publicului de la corupție, furturi, sau în cel mai bun caz – de la trândăvie. E mai ușor să vorbești câteva zile despre cât de răi sunt rușii, cât de tare nu ne respectă, decât să realizezi un proiect cât de banal, de exemplu să repari un drum sau să electrifici calea ferată.
Consider deci că Armata Română poate să nu vină să ne apere, dacă trebuie ne apărăm și singuri. Armata Română e mai la locul ei în Irac și în Afganistan, unde apără interesele știm noi cui (care nici într-un caz nu-s ocupanți). De ce Constantin Tănase nu plânge soarta irakienilor ocupați inclusiv de armata română (care face parte dintr-o coaliție de ocupație)? Unde e mitul acela că România nu a atacat pe nimeni, și nu i-a trebuit pământuri străine în veci? Până când România nu scapă de ocupanți, eu nu vreau ca armata ei să vină să ne elibereze. Să-și elibereze întâi propria țară de bazele militare americane, așa va demonstra armata că apără interesele românilor, și nu a străinilor.
Revenind la articol totuși mi-a atras atenția următorul aliniat:
Pe ce mizează rușii declanșând o campanie propagandistică fără precedent prin cinismul ei în legătură cu ocuparea peninsulei Crimeea? Cum spune o vorbă: pe mortul viu din lada goală de sub scara fără trepte… Altfel spus, pe minciună și pe credulitatea noastră.
…Iar noi cu ce ne apărăm? Noi nici minciuni nu putem spune, dar nici adevărul nu-l putem apăra…
Aici nu sunt de acord cu autorul. Tactica rușilor anume a constat în spunerea adevărului, sau a unor lucruri incontestabile. Iar adevărul în cazul dat ustură la ochi, iată de ce presa independentă vorbește de manipulări. Și acest adevăr e scos uneori la iveală prin metode murdare, cum ar fi interceptările de telefoane. Iar despre murdăria politicilor occidentalilor în Ucraina se poate de spus foarte multe, fără a recurge la minciuni. Vorba lui Shakespeare: „Eu voi povesti despre ei așa un adevăr, că-i mai rău decât orice minciună”. În așa condiții, ar fi o prostie din partea rușilor să spună minciuni, atâta vreme cât dreptatea e de partea lor. Iată occidentalii, da, ei trebuie să se gândească bine ce minciuni să spună, ei trebuie să nu se contrazică în declarații, trebuie să găsească scuze pentru declarațiile lui Nuland, pentru declarațiile ministrului de externe estonian (despre faptul că lunetiștii din maidan ar fi fost angajați de către liderii maidanului). Ei trebiue să repete de fiecare dată că manifestanții care sunt înarmați până în dinți, care scot ochii polițiștilor, le dau foc, îi taie și îi împung, îi calcă cu buldozerele, sunt pașnici.
M-a amuzat autorului: „Noi minciuni nu putem spune…”. Probabil că nu puteți spune, în schimb retranslați cu succes minciunile altora, în care aveți încredere – ceea ce după mine tot minciună e, dar voi puteți avea altă opinie.
Totuși pot spune și un lucru de laudă. Ziarul Timpul permite și publicarea opiniilor care disonează cu politica ziarului, iată de ce probabil se ține la suprafață, și încă pe primele poziții.