M-am trezit şi eu într-o zi, în care aş fi prefeat să nu mă trezesc… Nu aveam putere să mă uit în oglindă, nu aveam putere să trăiesc, nu aveam pentru ce şi plus la asta atît de mulţi mă urau, restul nu înţelegeau nimic şi eu m-am prins la ideia; a fi sau a nu fi…. Dacă as fi putut alege să mor aş fi făcut-o, nu îmi era frică să mă doară tăişul cuţitului, nici frica unui ultim zbor, nu mi-era frică, pentru că nu mai aveam ce pierde, eu nu, dar alţii da…. Plîngînd îmi închipuia durerea celor care nu vor putea trăi după plecarea mea, mi-am adus aminte cum mama zicea că crede în mine, cum am promis să dau o bună educaţie copiilor mei, cum, cărora nu le pot lua dreptul la avea aşa o mama ca mine… şi daca to ramîneam la ideia ca vreau să nu mai fiu, mă simţeam învinsă, de parcă trădam pe cineva, poate chiar pe mine însămi.. … printre lacrimi, am zîmbit, nu puteam alege să mor… deci eram obligata să trăiesc! Deci am ales să trăiesc, să trăiesc aşa ca niciodată să nu ma revin la gîndul morţii. YAcum mi-ar fi ruşine să vreau să mor, petru că m-am îndrăgostit din nou de viaţă, pentru că dacă eu nu am nevoie de viaţa mea, alţii au nevoie de ea, pentru că e ridicol să vrei să mori, pentru că viaţa are sens! Mă bucur de fiecare data cînd reuşesc să bucur pe cineva, îmi place la nebunie cum licăresc ochii pruncilor, şi mă mîndresc că trăiesc în R.Moldova, aici am învăţat să zîmbesc printre lacrimi, să iubesc, să cad şi să mă ridic din nou, aici am  găsit prieteni, aici îmi place să mă privesc în oglinda! Întotdeauna este un soare care răsare pentru tine! Dedicat lui George!