Nu cred că există provincie mai adormită decât Basarabia. Monotonia şi uniformitatea sunt la ele acasă aici,  fiind întrerupte, în ultimul timp tot mai des, doar de organele de forţă ale statului, al cărui suflu înnoitor îl simţim din ce în ce mai insistent şi mai aproape. Atât un elev de liceu sau un student de la o instituţie superioară de învăţământ, cât şi un pensionar sau un veteran de război  se simt obligaţi să închine osanale politicienilor, indiferent dacă aceştia sunt progresişti ori reacţionari. Sunt de-a dreptul haioase ziarele studenţeşti de la Universitatea de Stat din Moldova, de exemplu, pe unde mai intru uneori şi mai arunc câte o privire prin presa lor. N-aş spune nimic dacă aş  remarca doar cât de jenante sunt creaţiile, să zicem, ale unor studenţi de la filologie, pe cale să absolvească facultatea, care înşiră pe hârtie gânduri, idei şi emoţii specifice unui elev de clasa V-a, în care sunt invocaţi cu drag profesorii mult iubiţi (la fel de infantili de altfel), care i-au format atât de bine profesional şi i-au pregătit pentru viaţă.  Iar ca articole de fond apar texte semnate de somităţi ale ştiinţei locale, la fel de solemne şi patetice, care amestecă tot felul de nume sonore - fie de voievozi decedaţi, fie de haiduci din actuala putere - care convieţuiesc la fel de armonios atât în capul doctorilor mai mult sau mai puţini habilitaţi, cât şi în paginile fiţuicei de perete studenţeşti.  Poate de aceea Chişinăul este capitala spiritului de turmă. Este un mediu ostil individului, persoanelor revoltate care şi-ar dori demolarea miturilor şi valorilor învechite, retrograde care nu te lasă nici măcar să respiri, dar mite să acţionezi. Suntem la fel de îndepărtaţi de europeni ca şi africanii sau arabii. Şi poate că nu e rău  în sine să fii african sau arab, doar că tindem cu toţii să ne integrăm în UE, mentalitatea de fanarioţi putând să ne joace festa în acest caz.