Azi ar fi trebuit să-ţi spun „la mulţi ani”.
Dar în loc de asta am fost la biserică şi am pus lumânări la icoane.
L-am rugat pe Dumnezeu să te odihnească în pace şi să ai parte de tihna pe care nu prea-mi amintesc s-o fi avut pe pământ.
L-am rugat să-mi liniştească dorurile şi să nu-mi mai scoată în cale oameni care-ţi seamănă şi prezenţa cărora la doi paşi de mine mă arde.
L-am rugat să-mi lase vii amintirile.
Din amintirile noastre de suflet cad, la fel ca dintr-un puzzle piese, cad gesturi, şi replici, şi priviri. Şi imaginile copilăriei mele devin tot mai vagi şi vocea ta tot mai sugrumată.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să-mi şteargă din minte imaginea celor 3 zile în care ai stat nemişcat cu mâinile de ceară. Tablou sinistru care-mi pluteşte prin creier ca o fantomă.
L-am rugat să mă ierţi că azi, în zi de doliu, nu ţi-am adus flori la mormânt şi nu am plâns în hohote decât pe dinăuntrul fiinţei mele.
