Capul familiei, Mircea Grigorev este șeful Inspecției Sociale a ministerului condus de Valentina Buliga, dacă nu va fi destituit după ce revine din concediu.

Cît el era la odihnă, mașina instituției cu seria KBB 524 a fost surprinsă de mai multe ori lîngă un liceu privat, ca să ia un copil de la școală. Întrebată, femeia care însoțea copilul a declarat că e mașina lor de familie. S-a constatat că e nevasta demnitarului de stat și folosește abuziv transportul Inspecției. Ministra Buliga a spus că Grigorev va fi pedepsit.

Între timp vedem că copilul este luat de la școală cu microbuzul, ca muritorii de rînd, iar bunicul chiar și la serviciu, în timpul concediului, vine sau pleacă pe jos.