In fata Teatrului National (Piata Universitatii), Daniel Culcer se afla in a doua zi de greva a foamei, la temperaturi negative – fiind al 12-lea grevist al foamei din sirul inceput de Alexandru Popescu, care protesteaza astfel in Piata U niversitatii impotriva exploatarii gazelor de sist, cianurarii. a distrugerii mediului si incalcarii drepturilor civice in Romania. Amplasarea unui cort i-a fost refuzata si lui, chiar in aceste conditii meteo aproape extreme. Fosti grevisti ai foamei care l-au precedat pe Daniel ( George Popescu, Ion Profeanu, Misu (Mihail Buzaia) si Adi Aciu, Alexandru Beldiman, Ovidiu Stefan Dumitru) si alti prieteni care i-au sustinut sistematic timp de mai bine de o luna de zile au venit pentru a dezapezi zona si a incerca sa-l protejeze pe grevist.
Primii doi interlocutori sunt Misu (Mihail Buzaia) si Ion Profeanu, care au facut greva foamei timp de 5, respectiv 6 zile, iar in finalul clipului apare George Popescu (alaturi de Daniel). Pentru a-l cunoaste un pic mai bine pe acesta din urma, urmariti si http://www.youtube.com/watch?v=0-y233… (alte resurse referitoare la campania grevistilor foamei pe www.eusuntsandu.webs.com)