Anul 2013 a fost unul decisiv pentru Programul “Dialog Intercultural în Moldova”. A fost o perioadă, cînd “se numără bobocii” şi sunt evaluate rezultatele pentru primii trei ani de activitate. În urma acestei evaluări, finanţatorul Programului, Fundaţia pentru Copii Pestalozii din Elveţia, a decis să contribuie şi mai departe la dezvoltarea Dialogului Intercultural în Moldova. Aceasta le oferă şi tinerilor din raionul Edineţ să-şi dezvolte capacităţile şi competenţele, făcînd o investiţie pentru viitorul său.
Astfel, în 2013 peste 300 persoane: elevi, profesori, părinţi au participat în activităţi de informare, de educaţie non-formală şi de voluntariat, cît şi în schimburi interculturale în Orăşelul Copiilor din Trogen (Elveţia).
În primele zile de ianuarie, echipa “Dialog Intercultural Edineţ” a avut un eveniment, la care s-au întîlnit cîteva generaţii de volutari, la care cei mai experimentaţi şi-au împărtăşit experienţa sa de organizatori, traineri, educatori “de la egal la egal”, multiplicatori etc. Cei mai activi tineri în 2013 au primit Certificate de participare şi un frumos impuls pentru a explora şi în continuare posibilităţile de dezvoltare personală, pe care le oferă “Dialogul Intercultural”.
Click to view slideshow.