Cred că sunt unicul om de pe fața pământului căruia nu i-a plăcut Lolita.
Mi-a displăcut nu stilul ușor erotic al acestui jurnal.
Nu sunt pudică deloc, n-am nicio treabă să vorbesc deschis despre sexualitate, dacă e cazul.
Nici măcar tema însăși a romanului (pedofilia) nu a fost cea care m-a respins.
Pur și simplu, nu-mi place când un bărbat transformă o femeie în centrul universului său.
Un bărbat nu are dreptul să de umiliească atât de crâncen în fața unei femei oricât de „nimfă” ar fi aceasta.
Este un pic siropoasă obsesia asta a lui Humbert pentru Lolita. Eu ador poveștile demențiale de dragoste, dar acestea îmi provoacă repulsie de îndată ce întrevăd prin fibrele lor bule de sirop.
Îmi plac cărțile lui Dostoievski pentru că prezintă dragostea dintre un bărbat și o femeie ca pe o realitate. „Tema”, „esența” e de fiecare dată altă.
La Nabokov „tema” e Lolita, iar fata asta mi-a înșelat pe deplin așteptările.
Citind Lolita îmi aminteam și de Ion al lui Rebreanu care spunea că „dragostea nu e de ajuns în viață, dragostea e numai adaosul, altceva trebuie să fie temelia”.
Și-l acuzam pe Ion în școală că a ales-o pe Ana de dragul pământului, neînțelegând că pământul nu însemna pentru el goana după avuție, ci un ideal.
Îmi plac oamenii care au visuri și aspirații mari, idealuri complexe, net superioare obsesiei pentru o femeie.
Oameni care își dedică inteligența, sufletul, voința unui scop măreț, și nu îndeplinirii capriciilor unei femei, așa cum face Humbert preț de 300 de pagini.
La finalul cărții m-a dezgustat slăbiciunea acestui om frumos și deștept.
Și cu ochii minții îl vedeam pe bărbatul pe care-l venerez, stând ca pe eșafod în fața unei femei însărcinate de la altul și propunându-i bani, doar ca să se întoarcă la el.
O clipă mi-a fost silă, dar numai o clipă…
Pentru că-n următoarea imaginea a început să tremure pe retina mea umedă…
Mi-a fost milă de Rita și de toate Ritele de pe Glob.
Pentru că o femeie obișnuită nu poate niciodată concura cu o Lolită, care are vulgaritatea în sânge. O vulgaritate dulceagă pe care a obținut-o din fașă, de la mamă, prin laptele sânului.
Ritele sunt pentru a-i salva de la internarea în casa de nebuni, pentru Lolite ei săvârșesc crime și scriu romane.
Ascundeți cartea asta de toți bărbații slabi, care nu înțeleg că între obsesie și dragoste stau vieți de om.
-Eram familiarizat cu stilul cuconelor care fac trotuarul. Toate răspund „dix-huit”.
-Căpătasem obiceiul de a nu fi prea atent cu femeile ca să nu mă pomenesc că mi se rostogolesc înfierbântate în poala mea rece.
-Eram un naiv, așa cum numai un tip pervers poate să fie.
-Apelam foarte rar la carnea ei vlăguită și numai în cazuri de extremă urgență și disperare.
-Eram într-o stare de excitare vecină cu nebunia, dar aveam și viclenia nebunului.
-Patima și hotărârea, iată cele două elemente care creează o lume vie.
-O urmă de dinozaur într-un canion pustiu, întipărită acolo cu treizeci de milioane de ani în urmă, când eram copil.
-Eram întotdeauna cu ochii în patru, fiindcă gelozia mea lucidă mă avertiza de pericolul zburdălniciei ei fantastice.
-În pofida ciondănelilor noastre, a răutății ei, a tevaturii și a mutrelor pe care le făcea, a vulgarității, a pericolului și a oribilei lipse de speranță a legăturii noastre, eu trăiam intens instalat în paradisul meu preferat, cu cerurile de culoarea flăcărilor iadului.
-Satisfacerea pasiunii mele nu mă întărise sufletește, ci mai mult mă devastase.
-V-am pomenit vreodată că pe brațul ei gol se vedea 8-ul vaccinului? Că o iubeam fără speranță? Că avea doar paisprezece ani?
-Momentul revederii. Moartea pe care o conjurasem întruna vreme de trei ani se prezenta acum simplu ca un vreasc.
-Îmi pierdeam timpul și mințile.
