Am fost la Sibiu, România, acum trei ani în urmă. Pe atunci nu aveam un blog unde să public impresii din călătorii. M-am hotărât să scrii acum, despre ce am vizitat atunci. A fost  prima dată când am vizitat Sibiul, i-am acordat doar trei zile, atâta am avut la dispoziție. Cu ocazia unui eveniment social, la care participam, dar am profitat de acest moment și am vizitat orașul. 


IMG_3464.JPG
Ne-am cazat la o pensiune din satul Rășinari, sat care face parte din zona etnografică "Mărginimea Sibiului", unică în România, care cuprinde 18 sate. Sunt sate vechi cu o populație majoritară română. Această zonă este renumită prin creșterea oilor și păstrarea tradițiilor autentice. Pictura de Icoane pe sticlă este un obicei vechi păstrat în mărginime de 200 ani.



IMG_3444.JPG                                       Vedere din Mărginimea Sibiului
Ne-am pornit de la Chișinău, cu autocarul de rută care pleacă la Brașov. Ajunși la Brașov, pe la ora 5 dimineața, am luat primul microbuz care pleacă spre Sibiu de la ora 6 dimineața. Peste aproximativ o oră jumate eram în faimosul Sibiu.


IMG_3461.JPG                                        Catedrala Mitropolitană Ortodoxă
Sibiul este unul dintre cele mai importante orașe din Transilvania și din România, în anul 2007 a fost Capitala Culturală Europeană - este considerat ca unul din cele mai bine conservate orașe istorice din Europa, cu un patrimoniu arhitectorial ce se întinde pe o suprafață de 80 de hectare.


În prima zi, am vizitat Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA sau Muzeul Satului - cum mai este denumit de localnici - este cel mai mare și mai frumos Muzeu în aer liber din Europa. Este localizat în Rezervația Naturală "Dumbrava Sibiului", la 4 km de centrul Sibiului, pe șoseaua ce leagă orașul de stațiunea Păltiniș. Se întinde pe o suprafață de 96 ha, din care expoziția propriu-zisă ocupă 42 ha.


IMG_6886.jpg                        Piața Mare
Am mers și în Păltiniș, stațiune turistică de iarnă, cea mai veche din România. Se află la 30 km de orașul Sibiu. Aici, am vizitat Schitul din Păltiniș, cu Biserica din lemn, ce datează din sec. XX, unde se află mormântul lui Constantin Noica. 
IMG_6887.jpg                                                  Podul Minciunilor
Am mai vizitat, ca toată lumea, cele mai importante obiective turistice din Sibiu: Piața Mare, Piața Mică, Podul Minciunilor, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Catedrala Evanghelistică, Cetatea Sibiului, Muzeul Brukenthal, cam toate obiectivele turistice se găsesc aproape una de altă, în zona veche a orașului. 


IMG_6893.jpg                Catedrala Evanghelistică
Cel mai important obiectiv turistic din Piața Mare este Muzeul Național de Artă Brukenthal. Este cel mai mare din sud-estul Europei. Datorită, în primul rând vastelor colecții de picturi europene, gravuri semnate de artiști celebri, galeria de artă românească, artă decorativă și biblioteca Muzeului.  


IMG_6882.jpg                    Muzeul Brukenthal
Nu poți părăsi Piața Mare fără a merge pe strada Nicolae Bălcescu, care este numai pietonală, cu clădiri vechi, magazine de suveniruri, librării, restaurante și terase cu specific românesc, cu oameni primitori și mâncare gustoasă. Nu trebuie să ratați vestiții covrigi românești.


IMG_3427.JPG
                    Strada Pietonală Nicolae Bălcescu
Sibiul înseamnă mult mai mult, eu l-am descris prin puținul timp pe care l-am avut la dispoziție. Orașul este curat, încărcat de istorie, cultură și artă. Există multă informație despre obiective turistice și locații. Îmi doresc să revin, să mai văd și alte locuri, alte muzee, parcuri, etc. Sper că pozele postate să întregească cele spuse de mine și să vă doriți și voi să vizitați Sibiul în cel mai apropiat timp.