Sărbători Fericite!

     Cărţile poştale de Crăciun şi Anul Nou, însoţite de urările „Sărbători Fericite!“ şi tradiţionalul „La Mulţi Ani!”, trimise celor dragi constituie valoroase piese ilustrative din colecţia Serviciului ”Colecţie de Artă şi hărţi” al Bibliotecii Naţionale. O felicitare frumoasă rămâne întipărită în memorie un timp îndelungat, poate fi păstrată pe birou lângă alte rarităţi.  Sărbătoarea Naşterii Domnului, continuată de Anul Nou,  rămâne a fi cea mai fastuoasă şi spectaculoasă sărbătoare tradiţională, un prilej bun de împăcare şi bucurie. Creştinii serbează Crăciunul pe 25 decembrie (în calendarul georgian) şi pe 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Povestea felicitarilor de Crăciun s-a născut în anul 1843, britanicul J.C.Horsley a vrut să-şi surprindă prietenii şi le-a trimis de Crăciun o scrisoare colorată, mai deosebită.  Englezii au cumparat 1.000 de copii ale primei felicitări.  Preţul ei era de 400 de lire sterline şi în patru ani a ajuns la încredibila sumă de 2.000 de lire.  Cinci ani mai târziu, aceste felicitari au inceput sa fie trimise prin postă, după recomandările lui Henry Cole, directorul Albert Museum din Londra. În acelaşi an cărţile poştale colorate au început să conţină şi motive religioase. Figura clasică a lui Moş Crăciun, cu barbă şi plete dalbe, este de fapt cea a sfântului ierarh Nicolae (în engleză Santa Claus), episcop de Myra, prietenul copiilor săraci, al fetelor fără zestre, al corăbierilor. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, ar fi ajuns la casa unui bătrân care se numea Crăciun, însă acesta nu o primeşte în casă, spre a nu-i spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Soţiei acestuia i s-a făcut milă de ea şi a dus-o în ieslea vitelor, îndeplinind rolul de moaşă. Soţul când a aflat s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile, apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut cum a putut un ceaun cu apă şi s-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. De la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele sunt texte rituale, evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani. După urări grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toţi tinerii.

Noi în seara de Crăciun

Colindăm pe cei mai buni.

Colindăm, cântăm duios,

Domnului Iisus Hristos. 

El de-al nostru mare drag

A păşit cerescul prag.

A lăsat Cerescul Rai

Şi-a venit pe-al nostru plai.