Fiecare dintre noi s-a întîlnit cu gîndul să plece într-un loc sigur , unde să fie doar el şi gîndurile sale . Mai mult nimeni ! Uneori singurătatea este cel mai bun remediu . Atunci poţi face o adunare de gînduri , unde după protestări poţi să te cunoşti şi să-ţi cunoşti prietenii . Toţi avem momente de glorie , de tristeţe . Toţi avem sentimente , toţi iubim , rănim . Toţi trăim . În asta şi constă viaţa , însă trebuie să-ţi recunoşti greşelile , să le înveţi şi să refuzi să le mai întîlneşti .
Cel mai stupid lucru este să ai încredere într-o persoană , să-i destăinuieşti tot ce ai pe suflet , însă la un moment dat , te lasă . Pur şi simplu te lasă . Te înlocuieşte o altă persoană . Şi atunci rămîi singur şi da , pierzi încrederea în oameni . Nu crezi în prietenie … în nimic .
Şi e aiurea . Rănile provocate sufletului sunt ca nişte cuţite . Cuţite ce taie speranţe , vise . Şi zîmbeşti , pentru că sunt persoane care aşteaptă să vadă pe faţa ta durere şi ca unora să nu le explici nimic , deoarece nu vor înţelege .
Filed under: De-ale mele., New!!!, Reflectări Tagged: amintiri, ginduri, lacrimi, oameni, prieteni, refugiu, tristete
