Lucrurile frumoase sunt molipsitoare, pentru că tot ce e frumos la inimă ajunge.
În ciuda faptului că suntem înconjuraţi de frumosul autentic, suntem copleşiţi de adevăratele fenomene tehnice ale întregii omeniri. Acestea impun adevărate probleme sociale care acoperă întreaga gamă de frumuseţi pe care natura şi însuşi oamenirea ni le poate oferi. Încărcîndu-ne cu tot soiul de probleme cotidiene, uităm să ne delectăm cu mici minunăţii ale vieţii. Lucrurile simple sunt cele mai frumoase, iar impactul acestora pe care-l au asupra întregii noastre fiinţi, reprezintă adevăratele succese.
Întreaga noastră viaţă se rezumă la familie, carieră şi realizări personale. Frumuseţea acestora este accesibilă pentru toţi, însă caracterul este diferit.
O simplă plimbare seara are un efect reconstructiv: adevăratele potenţialuri ale persoanei renasc, planurile iau o altă amploare, iar sufletul se descătuşează şi nu cunoaşte limite.
Efectul unui cărţi citite se răsfrînge asupra concepţiilor despre viaţă, scopuri, iar mai apoi, cititorul, încearcă să se prezinte lumii într-o manieră mai specială.
O simplă discuţie cu omul drag aduce o atmosferă de milioane în suflet, iar acesta este unicul mod prin care te poţi debarasa de probleme şi griji.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI