Educație fără politică

Ministerul Educației regretă declarațiile unor deputați din Parlament cu referire la politicile în domeniul educației și condamnă dezinformarea publicului. Ingerința neinformată și nejustificată a factorului politic în educație sabotează eforturile de creștere a calității studiilor și expune la riscuri șansele copiilor de a-și valorifica potențialul și de a reuși în viață. Declarațiile aparțin viceministrului Educației, Igor Grosu și au fost făcute astăzi, 11 decembrie 2013, în cadrul unui briefing.

În cadrul evenimentului Igor Grosu a oferit explicații pe marginea unor acuzațiilor  aduse ministerului Educației de către unii politicieni.

 

De ce Ministerul Educației colectează datele cu caracter personal ale elevilor și părinților

În legătură cu colectarea datelor cu caracter personal ale elevilor și părinților acestora, Igor Grosu a precizat că Ministerul Educației este în proces de finalizare a Sistemului Informațional Educațional. „Menirea acestui sistem este să fundamenteze politici și să asigure decizii informate și corecte la nivel instituţional, raional/municipal şi naţional pentru planificarea strategică, monitorizarea învăţămîntului, identificarea copiilor ce abandonează şcoala, a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a celor cu necesităţi educaţionale speciale.

Crearea sistemului a fost inițiată încă în anul 2007. La început datele erau colectate pe suport de hîrtie, iar acum acestea sînt introduse într-un sistem informațioanl, ceea ce asigură o mai bună protecție și posibilitatea de a fi prelucrate mai rapid.

Viceministrul Educației a subliniat că este colectat doar numărul de identitate  (IDNP-ul) al elevilor și nu cel al părinților.

„IDNP-ul elevilor este necesar pentru eliberarea actelor de studii (diplomelor de bacalaureat, diplomelor de studii secundar profesionale, medii de specialitate și superioare) și se colectează începînd cu anul 2007. Informația colectată despre părinți include doar numărul de telefon (pentru a alerta părinții în caz de urgente), dacă unul din părinți este șomer sau plecat peste hotare (pentru a identifica elevii aflaţi în dificultate şi cu risc potenţial”,  a declarat Grosu.

Totodată, viceministrul a explicat că informațiile  referitoare la nivelul de studii și ocupația părinților se colectează în formă statistică, fără a se cere locul de muncă ale acestora și postul ocupat.

 

De ce a fost scoasă istoria din cadrul examenelor de absolvire a gimnaziului

Viceministrul Educației s-a referit și la modalitatea de stabilire a disciplinelor pentru examenul de absolvire a gimnaziului. În jurul acestui subiect s-au făcut în ultima perioadă de timp speculații din partea unor politicieni.

Astfel, ministrul a precizat că la absolvirea gimnaziului, elevii susțin trei examene (elevii din școlile alolingve susțin un examen suplimentar la limba română). Două dintre disciplinele de examen sînt limba de instruire și matematica, iar a treia disciplină se schimbă, de regulă, o dată la doi ani.

„În ultimele două sesiuni de examene, la absolvirea treptei gimnaziale, al treilea examen a fost Istoria românilor și universală. Pentru sesiunea 2014, a treia disciplină este limba străină.”, a subliniat Grosu.

În finalul declarației, Ministerul Educației a făcut un apel la corectitudinea politicienilor, solicitîndu-le să lase deciziile din educație la latitudinea specialiștilor, pentru a evita ingerința politicului.

 

Sursa foto: Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media a Ministerului Educației

The post Educație fără politică appeared first on Bloguvern.


Sursa
2013-12-11 10:26:24



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:03:59„La izvoarele înțelepciunii” – etapa raională —» BPR Ungheni's Blog
06:35:46Moldova, în premieră la Bienala de arte din Veneția —» Fine Wine
05:54:02DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:34:13Clubul Premier Football. Terenuri în chirie și condiții moderne pentru copii. Europa acasă 💥👏💪 —» Sandu GRECU
16:01:00Patru asociații din Republica Moldova și România lansează platforma civică „Parteneriat pentru Europa” 📣 —» Sandu GRECU
13:55:00Acuză rele tratamente în Germania și Cehia —» Curaj.TV | Media alternativă
13:31:49Ce se întâmplă? | Vești bune din Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
12:24:06L-au tîlhărit în subterană de cățel (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
12:20:58Grijă pentru biciclişti în Elveția – 🇨🇭 Zürich la nivelul următor! 🚲 —» Curaj.TV | Media alternativă
05:03:32RACURSIU —» Leo Butnaru
18:48:00Republica Moldova își propune dezvoltarea turismului balnear, cu suportul și expertiza României 🔝 —» Sandu GRECU
11:33:50A pictat, precum i-a dictat inima. Eleonora Romanescu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
03:52:33UN POEM —» Leo Butnaru
17:18:11Stagflarea pieței zahărului în Moldova: atât deficitul, cât și creșterea prețurilor sunt posibile 🌞 —» Sandu GRECU
07:27:47MAI ÎN GLUMĂ, MAI ÎN SERIOS —» Leo Butnaru
06:57:00Fan Zimbru, deputat și fondator de club de fotbal. Sergiu Lazarencu despre stadionul național, Irina Rimes și Plaha 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
06:40:00Republica Moldova face pași concreți pentru alinierea stațiunilor balneoclimaterice la standardele UE, cu sprijinul experților din România 👍 —» Sandu GRECU
05:27:09ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
06:46:34COPILUL ȘI LUMEA —» Leo Butnaru
05:39:58ABERAȚII TRUMP(ISTE) —» Leo Butnaru
05:05:26OMUL ȘI CARTEA —» Leo Butnaru
17:53:00Prograin Organic: agricultura ecologică din Republica Moldova cucerește piețele externe 👍 —» Sandu GRECU
07:33:59Wine run: Colinele Mircești 2026 —» Fine Wine
05:56:04DIN ȘAHUL LUMII, ȘAHUL VIEȚII —» Leo Butnaru
20:03:00Servicii sociale mai bune la Strășeni: Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Răsărit” devine mai eficient energetic și mai accesibil ☀️ —» Sandu GRECU