Stela Mikșanski confesează dragoste faţă de jurnalism
Cândva, Stela Mikșanski, ne aducea vremea bună, acum ne ţine în pas cu știri de maximă actualitate, în echipă cu Dorin Ţurcanu la Publika News. Jurnalista ne-a povestit despre experienţele ei de model, actriţă și cel mai important, despre dragostea ei faţă de profesia pe care o poartă cu mândrie.
Cum a început povestea ta cu jurnalismul?
Cred că fac parte din cei norocoși. Copil fiind, mă jucam și eu de-a prezentatoarea de televiziune, ca atâţia alţi copii. Luam o carte și o puneam pe masă, apoi mă prefăceam că prezint știri unor telespectatori imaginari, aruncând din când în când un ochi spre carte. Așa vedeam că făceau crainicii pe vremea aceea, când nu aveau prompter. În 2010 am terminat facultatea și am plecat în vacanţă, dar eram cu gândul la drumul profesional pe care trebuia să-l aleg. Știu că m-am uitat mult atunci la televizor, încercând să mă lămuresc dacă doar cochetam cu ideea de a alege jurnalismul sau chiar asta trebuia să fac. Cred că deja înclinasem balanţa când prietenii mi-au spus: ,,Stela, tu vei fi prezentatoare de știri!” Coincidenţă sau nu, o săptămână mai târziu, am fost chemată la o preselecţie pentru un proiect media și mi s-a confirmat că da, pot face carieră în domeniu. Totuși, primii pași nu sunt legaţi de acel proiect. Acela a fost doar punctul decisiv.. M-am pregatit intens pentru postul de prezentator meteo în redacţia matinalului de la Prima Oră, dar până să ajung în platou am mers pe teren ca reporter. Acolo este adevărata școală de jurnalism.
Ai făcut și modelling? Cine pe cine a lăsat?
Vorbim despre un hobby din anii adolescenţei. Ce fată nu se visează la un moment dat pe catwalk? Când am terminat facultatea îmi era deja clar că nu voi face din modelling o ţintă în viaţă. Nu am structura personală pentru așa ceva. Mie îmi plac lucrurile organizate, stabile, predictibile. Marele câștig al acelei perioade a fost că m-am obișnuit să fiu naturală în faţa camerei de filmat și a aparatului foto. Iar acest lucru m-a ajutat ulterior.
Ai apărut și într-un videoclip, cu Adrian Ursu. O gama de experiente.
Prima apariţie a fost în videoclipul piesei ,,Proba credinţei” a deja celebrei trupe Gândul Mâţei. Aveam 15 ani pe atunci și părul mult mai lung, fiindcă, potrivit scenariului, aveam rolul personajului Alionushka. În videoclipul lui Adrian Ursu am fost filmată deja când eram prezentatoare meteo. Adrian voia să participe cu o piesă la selecţia naţională pentru Eurovision, iar colegii de redacţie m-au încurajat să accept propunerea. Nu am cum să uit acea experienţă – afară erau minus 13 grade și cod galben de vânt! Dar să știi că îmi face plăcere să mi-o amintesc, fiindcă a fost și plină de veselie.
Există voci care apreciază că jurnalismul nu este chiar o meserie respectabilă. Tu ce crezi?
Este una dintre meseriile care trebuie respectate mult mai mult decât se întâmplă acum în Moldova. Este o meserie pe care nu o poţi face la nivel de performanţă doar pentru că ai învăţat tehnici de scriere a știrilor și că ai luat cursuri de dicţie. Trebuie să fii făcut pentru așa ceva. Să ai curiozitatea de a afla cât mai multe lucruri, să ai răbdarea de a documenta în detaliu, să ai curajul de a recunoaște că tot timpul ai ceva de învăţat. Este o meserie în care nu poţi să-ţi faci planuri sigure pentru weekend sau sărbători, iar cei de acasă trebuie să înţeleagă și să accepte asta. Trăiești experienţe deosebite, care pot să însemne oricând un succes ori un eșec și în fiecare din aceste situaţii este bine să înveţi ceva. Când ieși pe ușa redacţiei nu lași acolo știrile până a doua zi. Ele vin cu tine peste tot. Sunt lucrurile pe care le-am descoperit de când lucrez în echipa Publika și mi s-au părut firești. De exemplu seara, după emisiunea Publika News, vin acasă, mă relaxez, cinez cu iubitul meu, povestim ce am făcut peste zi, apoi mă așez în faţa computerului să îmi schiţez planul pentru a doua zi de emisiune. Desigur, a doua zi evenimentele pot da totul peste cap.
Ai vreun model la care te raportezi?
Le-am remarcat pe Andreea Esca, indiscutabil o profesionistă, și pe Andreea Berecleanu, care are acel dar special căruia în televiziune i se spune „capacitatea de a trece dincolo de sticlă”. Însă cel mai mult îi datorez profesoarei mele de dicţie care a fost crainică de televiziune – doamna Tamara Berzoi. Am petrecut cu domnia sa aproape zi de zi timp de jumătate de an atunci când abia intrasem în lumea televiziunii. Iar când mi-a telefonat să mă felicite când m-a văzut la știrile Publika, am fost surprinsă și fericită. Îi mulţumesc pentru tot ce m-a învăţat. Oricum, pot spune că am încă multe de învăţat. Asta și fac la Publika, unde colegii de la știri m-au ajutat să fac mai repede pasul de la meteo. E cea mai tare echipa de știri și mă bucur că fac și eu parte din ea.
Ai deja un parcurs profesional definit. Ce-ţi propui în continuare?
Lucrez într-o televiziune de știri și te asigur că acest lucru oferă posibilităţi multiple de evoluţie profesională. Mai ales că politica internă a companiei prevede promovarea cu prioritate a oamenilor din echipă, apoi căutarea altora din exterior. Așa am și avut șansa de a trece de la știrile despre vreme la cele de tip eveniment, ședinţele Guvernului sau Parlamentului, discuţii cu invitaţii în platou. Până recent am prezentat știrile pe tronsonul de seară, iar prietenii îmi spuneau că lumea își încheie ziua cu mine la televizor. În acest moment fac echipă cu Dorin Ţurcanu la Publika News. Este o emisiune de două ore, tip magazin, cu dezbateri și știri de maximă actualitate, în care Dorin este atent să mă ajute la nevoie. Pentru că experienţa lui este incontestabilă. Am un an de Publika și știu că puţini jurnaliști pot visa la un parcurs atât de rapid cum mi s-a întâmplat mie. Însă acest lucru mă și responsabilizează. Știu că trebuie să muncesc mai mult, ca să confirm așteptările celor care au investit încredere în potenţialul meu.
În mod sigur nu există doar muncă în meseria ta. Trebuie să existe și momente de relaxare, glume și chiar bucurie.
Păi numai roboţii ar putea rezista fără astfel de momente. Și la noi, ca în oricare altă redacţie, este și o mare doză de bună dispoziţie, de ironii și glume. Sunt tot felul de întâmplări în culise, bâlbe, comentarii care ne fac să izbucnim în râs atât de tare încât asistenţii de platou ne fac semne disperate că se aud hohotele pe post. Suntem și noi oameni, povestim ce am văzut, ce ni s-a întâmplat, privim fotografiile de acasă sau din concediu, comentăm. Am momente în care îmi ridic ochii din laptop doar ca să privesc redacţia. Este un spectacol atât de viu și de expresiv. Văd de toate – seriozitate, bună dispoziţie, încordare nervoasă, relaxare, graba de a scrie, mulţumirea de a vedea o știre bine montată sau de a fi prins o exclusivitate. Este o combinaţie incredibilă și extrem de familiară. E un altfel de acasă!
Prima apariţie în direct este întotdeauna un moment special. Tu ce îţi amintești?
Ţin minte mai ales că în noaptea dinaintea primei apariţii la televizor aproape că n-am dormit și că eram îngrozitor de emoţionată. Aveam și o apariţie extrem de matinală, iar la ora cinci trebuia să fiu la treabă. A început jurnalul și când prezentatorul matinalului mi-a dat pasă, supriză! Mi-a dispărut textul din prompter, cu toate datele meteo. Acela mi-a fost botezul! Dar te asigur că nu se compară cu prima situaţie de Breaking News de la Publika. Am început emisia de știri la ora 23 și, în loc de un jurnal clasic de aproape trei sferturi de oră, am stat în emisie patru ore. Era un subiect sensibil, legat de Transnistria. Am ieșit din sediu la patru dimineaţa, știu că mă durea capul, dar am înţeles că am avut șansa unei noi experienţe profesionale de valoare.
text » Anastasia Taburceanu
foto » Sergiu Bîrcă
vestimentaţie» Küpper’s Store
str-la Teatrului 6,
tel.: (+373) 792 22 266
makeup» Rodica Cheptine
coafură» Irina Iachim salon» DIVA
str.: Petru Movilă 23/3
tel.: (+373 22) 23 75 99
locaţie» Caramel
str.: Bănulescu Bodoni 4
tel.: (+373) 681 93 131
- Share this on Facebook
- Tweet This!
- Share this on del.icio.us
- Add this to Google Bookmarks
- Email this to a friend?
Sursa
2013-12-10 08:03:38