Viața altora

În fiecare zi, repeta frenetic ca pe un Tatăl nostru că fără comunicare nu e viață. Era ideea în care credea cel mai mult, ideea care îl hrănea și pe care o propovădui fiecărui client. Construia poduri de comunicare, crea legături verbale și emoționale, lega dialoguri și discuții, monta scenarii – toate îi reușeau de minune…

-          Tu știi că noi doi nu ne mai vorbim, nu ne mai auzim, nu ne mai înțelgem…

-          De ce?

P.S. Ori de câte ori, revin la noi doi, în mine moare cineva și invie altcineva – omul care a uitat să comunice.

***

.Avea un simț aparte, aproape estetic în a aranja puzzle-ul cifrelor și a de broda din ele, un buget atragător. Știa să le citească, așa cum prezicătoarele citesc în zățul de cafea, le ordona cu o precizie aproape militărească, se juca cu ele ca un împătimit al jocurilor la Bursa.  Le știa ritmul și vorbea limba lor – cea a cifrelor.

-          Nu mai am bani.

-          Și ce mâncăm azi?

P.S. Debitul cu creditul vieții nu întotdeauna coincid.

***

Ea știa cum să îi liniștească și să le redea speranța că sunt oameni cu normalitate (la cap sau la suflet, nu contează!).  Ascultarea era forța ei magică, le decoda fricile, obsesiile și ideile negre, îi elibera din experiențele dureroase, îi făcea să se descopere și să se regăsească pe ei înșisi. Era cea care deseori îi aducea la lumina și pe calea cea dreapta.

-          M-am rătăcit.

-          Unde îmi este calea?

P.S. La sensul giratoriu, ia-o acolo unde te duce sufletul. Altă direcție nu este!

***

Ești singur în fața ei, dezbracat de toate atu-rule și calitățile tale. Ea joacă după alte reguli, ea nu recunoaște diplomele și certificatele, experiențele de la proiecte și companii. Ea joaca mai dur și mai nemilos.

Ești singur în fața vieții. Și acum ce faci?