Un fragment din listă

Paris

New York

Barcelona

Moscova/Sankt Petersburg

Londra

Viena

Cluj/Sibiu

Praga

Dubai

Munchen

Dublin

New Delhi/Jaipur

Bologna/Florenta/Venetia/Sicilia/Sardinia/Napoli/Calabria

*****

Eu poate că și visez prea mult, dar credeți-mă, până astăzi, până la acest moment, mi s-au îndeplinit toate dorințele pe care mi le-am pus și repetat atunci când vorbeam cu Doamne-Doamne. Și cele care trebuiau să se împlinească, și cele care nu :) În schimb, nu aveam cum să cunosc și să știu și să povestesc sau să mă dau cu părerea, dacă nu era să se întâmple. Despre împliniri și regrete vorbim altă dată ;)

f1

Adevărul e că până nu demult, nu am fost o prea mare iubitoare de călătorii. Iarna – mi-e frig și mă tem :) Vara – mi-e cald și n-am chef de nimic (decât de citit și antrenamentul de dimineața). Din tot ce am văzut, am rămas impresionată de Beijing, Istanbul și Amsterdam, ultimul văzându-l de 4 ori deja și ajungând dragostea mea pe viață și orașul în care am revenit și voi reveni ori de câte ori voi avea timp și bani (în plus).

După cum deja ați înțeles, lista de mai sus intră în categoria: „De vizitat cât de curând”. Ei, poate nu chiar curând-curând, dar încet, pe rând, se poate de plimbat. Niciodată nu știi ce-ți poate aduce o călătorie, un oraș nou vizitat, o plimbare de-o zi pe străzi (încă) necunoscute și tot felul de noi bunătățuri/rochii/genți/cercei ^_^

f2

 

f3

f4Habar n-am cum ar trebui să închei această postare, cert e că sunt aproape sigură că voi reuși să ajung în majoritatea orașelor pe care visez să le descoper. Pentru că eu asta vreau și pentru că-mi scriu dorințele în carnetul meu cu copertă mov și le recitesc ori de câte ori simt că sunt tot mai aproape de îndepliniri.

Faceți și voi așa! Eu tot, la rândul meu, am preluat acest obicei de la cineva care-și trăiește visurile. Unul câte unul, pe rând, treptat, cu satisfacție și mulțumire către Dumnezeu pentru că este sănătos și are puteri să-și îndeplinească dorințele. Și să viseze la altele!


Sursa
2013-11-20 22:38:09



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog