Holocaustul creştinilor în Nigeria

Postarea se dedică zilei de pomenire a părintelui Daniil Sysoev, 
ucis de un musulman în Biserica sa la data de 19 noiembire 2009. 

nigeria

Pe internet s-au strecurat poze cu holocaustul organizat de musulmani în Nigeria în martie 2010 asupra unui număr de aproximativ 500 de creştini (de diferite confesiuni, în special romano-catolici). Imediat după eveniment, cotidianul "Adevărul" a vorbit despre acest masacru, dar fără să precizeze în ce mod au fost omorâţi cei peste 500 de oameni. Unele saituri creştine afirmă că cei mai mulţi au fost omorâţi prin ardere.  

În 2013, când pozele au început să facă înconjorul lumii, mass-media oficială a negat aceste informaţii, spunând că este vorba de Republica Congo şi explozia unei cisterne de combustibil. 
Există însă mărturii şi dovezi că un holocaust în Nigeria a existat. Iată şi o altă sursă. Şi chiar dacă poza de mai sus nu reflectă anume evenimentul din Nigeria, ea rămâne o "poză simbol" pentru un holocaust care, se pare, totuşi a avut loc…

Deci unde este atitudinea "statelor iubitoare de democraţie"? 

_____________
The true face of fundamentalist Islam. NIGERIA – The UN says nothing. The media says nothing. The Vatican says nothing. Obama says nothing. The Bush family and James Baker are business partners through the Carlyle Group with fundamentalist Islam calling it a “religion of peace”. Carter, Clinton and Obama are all funded by fundamentalist Islamic contributions. We allow fundamentalist Moslems to invade the West as immigrants and refugees often receiving public benefit. We have the insanity of a US Senator James McDermott demanding wanted posters of Islamic terrorists be removed from buses o we don’t offend Islam.

The Godless West, our wicked leaders and our backslidden churches have brought this on ourselves with our own lies and hypocrisy. What they have done in Nigeria, they have done in New York. Those who refuse to admit it are as guilty as the terrorists.


Sursa
2013-11-19 23:23:27



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:33:45Cine a trăit aici înainte de daci? Ce dezvăluie ADN-ul —» Curaj.TV | Media alternativă
12:39:32Mă simt un mesager al culturii moldovenești… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:16:54Federația Moldovenească de Fotbal a creat Fondul destinat susținerii Centrelor de Pregătire a Copiilor și Juniorilor din Republica Moldova 💲 —» Sandu GRECU
08:33:35Patru stiluri, o confirmare: Radacini ia aur la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
05:50:28DESCHIS MIRĂRII —» Leo Butnaru
16:32:18„O afacere europeană înseamnă să fii mereu alături de oameni, prin fapte reale” – Cristina Aramă, Manager Afaceri Corporative, Kaufland Moldova 💫 —» Sandu GRECU
08:52:29Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru ediția 2026-2027 a Programului BRIDGE Export: Granturi pentru consolidarea prezenței produselor moldovenești pe piețele externe 🌉 —» Sandu GRECU
08:43:26Republica Moldova lansează platforma oficială www.moldova.md, un nou instrument de prezentare a țării 💫 —» Sandu GRECU
18:24:00Nicolae Usatîi: Mi s-a propus să-l kidănesc pe tata. Secretul Petrocub. Schemele din fotbal 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:33:39Achiziții noi, 2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:13:13DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
14:49:09Proiect inedit în vinuri: Calendar —» Fine Wine
19:51:38Datele a 50.000 de cetățeni ai Republicii Moldova pe Dark Web —» Curaj.TV | Media alternativă
19:51:38Datele a 50.000 de cetățeni ai Republicii Moldova pe Dark Web —» Curaj.TV | Media alternativă
04:24:49patriarchy and capitalism —» turn up the silence
06:21:22Luna mai a adus mai multe solicitări pentru bibliotecare —» BPR Ungheni's Blog
21:35:18Aceeași scenă, alt unghi —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:31:28JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
12:50:40🌞 Ce urmează după aderarea la UE? Asociația „Smart City” lansează o campanie națională bazată pe experiența de succes a României —» Sandu GRECU
12:37:37TEMELE DE BAZĂ —» Leo Butnaru
11:05:05Benzi desenate —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:59:17🏆 Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” Sîngerei organizează prima ediție a Turneului Internațional de Handbal „Memorialul Simion Prașcă” —» Sandu GRECU
06:39:44Alluria Wine — bijuteria enoturistică a Armeniei —» Fine Wine