O viaţă ca-n filme.

“Viața e ceea ce ți se întâmplă în timp ce ești ocupat să faci alte planuri.”  John Lennon

Aproape niciodată nu trăim în prezent. În mare parte gândurile ne sunt mult prea departe de clipa actuală, de punctul zero al timpului concret. Ni-l consumăm acest timp, acest prezent, îndepărtându-l involuntar ba spre viitor, ba spre trecut. Nu există o sincronizare constantă a percepției individuale a timpului și a trecerii lui reale, obiective, universale. Suntem sortiți să oscilăm între aceste două direcții, asemenea unui balon zburător, ancorat de pielea pământului.

Rar conștientizăm acest proces al trecerii timpului. Rar, foarte rar putem percepe prezentul ca pe ceva definit, separat, un stop-cadru al unei pelicule de cinema. În mare parte prezentul ni se scurge printre degete și adunat grămăjoară secundă cu secundă, minut cu minut, lasă amprente pe sufletul și, evident pe cărnea noastră efemeră.

***

Eliade scria că ne creăm propriul nostru film – o percepere diferită a realității. Apoi, în mod continuu suprapunem acest film peste imaginea adevărată a lucrurilor. Astfel, ne izolam intr-un univers sintetic, individual. Puțini sunt cei care pot opri filmul, sfărâma acest univers și rupe legăturile imaginare spre viitor și spre trecut. Iar acei, care totuși reușesc să o facă, să trăiască în prezent, se pot trezi într-o singurătate înspăimântătoare.

Ai nevoie de curaj, de voință, de caracter ca să poț stăpâni timpul. Să-l percepi nu ca pe un fapt împlinit si nici ca pe o proiecție de viitor, ci ca pe ceva concret care ţi se întâmplă acum, în chiar această clipă. Să poți fi atent, cu adevărat atent la lucrurile, emoțiile care te domină sau dimpotrivă – te amorțesc. Să te poți minuna continuu de fiecare clipa trăită, care inevitabil vine să o substituie pe precedenta.

Îți mai trebuie curaj să conștientizezi din timp că trupul tau, mândru, zvelt, semeț nu e decât un imperiu de celulule într-o ascensiune si cadere continuă, regenerare și degradare continuă și că într-o bună zi acest echilibru va fi tulburat de genele tale obosite. Și te vei mișca, vei respira, vei cuceri continentele mai lent și cu mai multă vărsare de energie. Vei îmbătrâni apoi, fără a pricepe clar când ți-ai risipit viața. Unde ai ratat și pe ce ți-ai irosit prezentul.

***

În aceasta visare spre viitor sau trecut, viața ni se petrece pur și simplu. Ca un film bun, extraordinar de bun, care merită toate statuietele Oscar și toate aplauzele publicului imaginar. Dar care cu aceiași ușurință poate rata absolut toate premiile, toate bucuriile și toate fericirile veritabile ale vieţii.

Sursa poză: thenerdpocalypse.com