DARURILE DIN CODUL EDUCAȚIEI

Anul trecut scriam despre Codul roșu căruia a fost supus Codul Educației. Apoi a venit Parlamentul, cu un Cod semi-copiat din proiectul Ministerului și cu tendințe de a împăca lupii și caii.

Zilele trecute, Ministerul a venit cu o variantă îmbunătățită și sigură a Legii supreme a Educației noastre. În el, am găsit niște daruri pentru noi toți. Când va fi implementat, acest Cod, va schimba lucrurile. Cum le va schimba?

min_edu

Și acum pe puncte. În prima linie sunt scepticismele auzite/citite de la oameni. De tot soiul. Răspunsul mai jos.

Ce contează ce nume are, principalul e efecte pozitive să fie!

Ministerul devine Minister al Educației și Cercetării. Contează. Acest lucru presupune, în primul rând, că monopolul AȘM asupra inovației și științei se sfârșește aici. Doctoratul devine al III-lea Ciclu de Studii Universitare. Universitățile își vor dezvolta laboratoare de cercetare, au voie să facă, inclusiv incubatoare de afaceri și să își vândă produsele. Deci, vor deveni mult mai apropiate de piața muncii și studenții vor câștiga prin accesul la a învăța prin aplicare. Se încheie învățatul despre cum se face în fața tablei. Cum se face devine pas practic. Una dintre cele mai serioase probleme din învățământul superior se diminuează. Apoi dispare.

Aha, iaca hop și s-o rezolvat!

Accesul tuturor în sistemul educațional ”normal”. Sensul este ca unii copii să nu mai fie numiți diferiți și deci, dați afară sau mutați dintr-o instituție în alta. Profesorii vor preda diferit, în funcție de necesitățile elevului/ei. Da, va dura. Da, profesorii trebuie dezvățați să judece și să aplice etichete și să iubească pe unii, să îi jelească pe alții și să îi ignore pe cei mai activi decât permite norma lor mentală. Dar Codul deține instrumente și mecanisme pentru ca acest car al „etichetelor” și „pedepsei” să fie pornit din loc. Aș institui, la nivel de minister, premii pentru școlile care reușesc să integreze mai mulți copii „deosebiți”. Premiile să fie bănești. Ca oamenii să fie stimulați să implementeze și să promoveze acest tip de acces. Motivarea pozitivă ar permite și atitudinea pozitivă față de acești copii. Este deja demonstrat. Și nu știu dacă este cazul să îi pedepsim, așa cum ne pedepsesc ei copiii. Să învețe că există și alte căi. De deschidere, de non-judecare, de stimulare.

Alt tip de acces este cel la diferite nivele și trepte ale educației. Conform noii structuri, traseele educaționale sunt mult mai flexibile și permit alternative. După bunul plac și potențial al fiecăruia.

Ah, da! Învățământul e obligatoriu până la nivelul 3 al ISCED. Adică nu 9 clase, ci liceu sau învățământ vocațional de diferite tipuri. Oamenii vor ieși în lumea mare cu profesie. Acest lucru ar presupune orientare profesională și în carieră timpurie, astfel încât adolescentul, după clasa 9, să știe clar unde vrea și poate să meargă. Pedagogul social, psihologul pot organiza ateliere la tema carierei cu elevii. Interactiv, prin teste și jocuri.

Dacă e director cu experiență, lăsați-l în pace!

La fiecare nivel există un mecanism de control al managementului și calității. Cam așa arată noul sistem

tabel_min_edu

Directorii și rectorii vor fi aleși prin concurs. Fără scaun pe viață. De ce e bine? Orice sistem de management trebuie să fie flexibil și adaptabil. Când devii comod – nu mai ai nevoie de nimic. Ești bine așa. Cei care au experiență pot fi tutori și pot pune umărul la administrație.

Statul să ne dea, el e obligat!

Finanțarea de tip banul urmează elevul este deja implementată. Managerii învață cum să facă să aibă mai mulți bani, dar și să optimizeze cheltuieli. Vor fi alocați bani pentru utilare, pentru salarii, dar și pentru proiecte inovatoare. În școli va fi nevoie de oameni cu idei. Se zice că acolo se naște și crește creativitatea. Acum statul, care nu e obligat cu nimic, oferă apă pentru creștere. Poftiți de luați, stimați manageri!

Universitățile și învățământul vocațional pot să își facă propriii bani. Prin antreprenoriat, proiecte de cercetare – inovare și tot așa.

Codul Educației este reînnoit și presupune schimbări. Profesorul din mine se bucură. Și sunt sigură că dacă depunem eforturi – lucrurile se vor schimba.

Despre oameni și curricula, data viitoare. Pe îndelete.

The post DARURILE DIN CODUL EDUCAȚIEI appeared first on Bloguvern.


Sursa
2013-11-15 09:10:38



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

07:11:38Castel Mimi lansează noutățile din roada 2025 —» Fine Wine
04:56:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
14:58:00Igor Picușciac: I-am dat cu sticla în cap lui Tâmbur... 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
14:42:00Lilian Carp denunță manipulările și mesajele contradictorii ale primarului Ion Ceban privind criza ecologică de pe râul Nistru —» Sandu GRECU
18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU
17:59:00Producătorii de vinuri de autor din Republica Moldova participă la RO-Wine 2026, la Cluj-Napoca 🥂 —» Sandu GRECU
15:19:35Ghici cine a primit despăgubiri pentru robie? —» Curaj.TV | Media alternativă
12:07:51„Smoothie” din tescovină: Purcari duce Moldova în liga europeană a cercetării —» Fine Wine
10:54:16Odeon —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:17:14DESPRE JURNALUL UNEI EPOCI —» Leo Butnaru
11:04:23Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein —» Fine Wine
08:55:26Reînvie o legendă? Amaro de la Valea Perjei —» Fine Wine
05:36:22ECART ȘI APROPIERE —» Leo Butnaru
14:40:00Loteria Națională a Moldovei lansează instrumente de accesibilitate digitală pe platforma lnm.md —» Sandu GRECU
10:40:12Petru Leonardi – prințul baletului moldovenesc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:30:477 din 7: vinurile Castel Mimi au punctat 100% la Mundus Vini —» Fine Wine
08:50:00всем спасибо! все свободны! —» Ghiocika
07:07:00DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
11:53:58Sudul nu servește TVA —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:13:00DESTINUL CĂRȚILOR —» Leo Butnaru
04:41:00LACONIC YES-EU —» Leo Butnaru
12:30:00,,Direcții strategice de activitate a bibliotecii în anul – 2026” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:17:00JURNAL —» Leo Butnaru
17:40:00Republica Moldova își prezintă sectorul IT în Germania și promovează noi parteneriate tehnologice 🛰️ —» Sandu GRECU
16:58:00Drum deschis spre carieră: UTM și AMALT semnează un parteneriat pe 5 ani pentru studenți 🧑‍🎓 —» Sandu GRECU