“Idiotul”, de F.M.Dostoievski

Demonstrat lucru: de fiecare dată mi se întâmplă că ultima carte citită devine şi cea mai preferată! “Idiotul” m-a ţinut pe jar o săptămână întreagă, hrănindu-mă cu emoţia celor mai neaşteptate scene şi întorsături de situaţie, oglindindu-mi prin imaginea ansamblului de persoaneje (portretizae atât de bine de autor), tipurile celor mai originali oameni. Analizele profunde pe care le strecoară autorul prin gura protagonistului te pun numaidecât pe gânduri.(vedeţi discursul lui Mîşkin despre pedeapsa cu moartea; sau cel despre religii) Ai ce să iei şi ce să gândeşti din fiecare discurs în parte, şi sunt destul de multe. M-a luat oarecum prin surprindere finalul romanului, dar nu vreau să insist prea mult asupra acestui moment…

Înainte să iau cartea în mână am fost curioasă să descopăr ce-i cu acest “Idiot”, cine este el, şi de ce este numit aşa? Curios lucru că până şi prinţul Mîşkin (“Idiotul” în cauză) se consideră bolnav de idioţenie şi aprobă fără nici o supărare când i se spune pe faţă că este idiot. Am fost impresionată să descopăr, însă, că acest presupus idiot are o minte mai clară şi mai luminoasă decât a tuturor celora care-l nesocoteau, luaţi la un loc. Un tânăr cu suflet nobil, de o simplitate naivă, plin de compasiune şi de dragoste pentru oameni, inteligent şi liniştit – cum putea un asemenea om să fie considerat de ceilalţi un idiot? Subliniez totuşi un moment foarte important: deşi toţi îl considerau idiot, roiau mereu în jurul lui şi-i cerşeau (direct sau indirect) comapnia, prietenia, sfaturile, părerile ş.a.m.d. Iată doar câteva păreri ale celorlalte persoanje despre prinţul Mîşkin – “Idiotul”:

AGLAIA:,,…niciunul nu face cât degetul cel mic al dumitale, niciunul n-are nici mintea şi nici inima dumitale! Eşti mai cinstit decât toţi ceilalţi, mai nobil decât toţi, mai bun decât toţi, mai inteligent decât toţi!”;

Evgheni PAVLOVICI:,,Nu sunt deloc de acord şi mă revoltă când aud pe câte unul că te consideră drept idiot; eşti prea inteligent ca să meriţi numele acesta, dar şi îndeajuns de straniu ca să nu fii ca toată lumea; …extraordinara dumneavoastră naivitate, apoi fenomenala dumitale lipsă de măsură…;

AGLAIA:,,Lev Nicolaevici este omul cel mai nobil, cel mai bun şi cel mai încrezător din câţi am întâlnit vreodată. …mi-am dat seama că primul venit poate uşor să-l înşele şi că el va ierta pe oricine pentru jignirea suferită;

Lizaveta PROKOFIEVNA:,,…eşti un tânăr tare bun la inimă, şi foarte deştept.”

Vorbe de duh:

• ,,Oamenii sunt făcuţi ca să se chinuiască unii pe alţii.”;
• ,,Înjosim prea tare providenţa când, de ciudă că nu suntem în stare s-o înţelegem, îi atribuim felul nostru de a judeca.”;
• ,,Pentru că atunci când născoceşti ceva, dacă ştii să strecori cu dibăcie şi un amănunt neobişnuit, cu totul excentric, ceva ce se întâmplă foarte rar sau chiar niciodată, minciuna pare mult mai verosimilă.”;
• ,,Buna-cuviinţă şi demnitatea ţi le dictează inima şi nu le înveţi de la maestrul de dans.”;
• ,,În adevăr, nu poate fi nimic mai supărîtor decât să fii, de pildă, bogat, dintr-o familie onorabilă, chipeş, cu oarecare studii, destul de inteligent, chiar bun la inimă, şi să n-ai totuşi niciun talent, nimic deosebit sau original în tine, nici măcar o ciudăţenie mai aparte, nicio idee personală, să fii absolut ,,ca toată lumea”;
• ,,Chestiunea e că un om ,,obişnuit” de deştept, chiar dacă îşi închipuie la un moment dat (sau poate chiar şi o viaţă întreagă) că este un om genial, deosebit de original, păstrează totuşi, în adâncul inimii, un viermişor de îndoială, care îl duce uneori la exasperare; iar dacă se resemnează, o face de aci încolo deplin înveninat de o puternică doză de vanitate refulată”;
• ,,Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate.”;
• ,,E cu putinţă oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte?… Dar există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!;
• ,,Câţi nu sunt dintre cei care, lustruiţi pe dinafară, având apartenenţă de virtute numai pentru că dispun de caleaşcă proprie? Mulţi au caleaşcă proprie… Dar prin ce anume mijloace…”.