Sindicaliștii își perfecționează cunoștințele în domeniul formării sindicale

În perioada 12 noiembrie – 14 noiembrie 2013, sindicaliști din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), își perfecționează cunoștințele în domeniul formării sindicale în cadrul seminarului cu genericul „Perfecţionarea formatorilor sindicali de nivel naţional din cadrul CNSM”. Activitatea educațională este organizată de CNSM în colaborare cu Institutul Muncii cu participarea experților sindicali din România.

Obiectivul principal al seminarului este de a sporiri nivelul de calificare al formatorilor sindicali de nivel naţional prin intermediul însuşirii noilor metode de predare interactivă.

Vsevolod Barbăneagră, director general al Institutului Muncii, a menționat că pentru a obține cît mai multe rezultate în domeniul formării sindicale este necesar de a perfecționa în permanență nivelul de pregătire al formatorilor.

Ianoş Georgescu, expert în domeniul formării sindicale din cadrul C.N.S.L.R. „Frăția”, România, a apreciat înalt nivelul de pregătire al formatorilor sindicali din Republica Moldova însa a subliniat necesitatea schimbului de experiență cu partenerii români pentru a aplica diverse practici educaționale de succes în spațiul european.

“Salariații au așteptări mari de la sindicate. Trebuie să dezvoltăm o relație cît mai apropiată cu membrii de sindicat, să sporim motivația apartenenței la sindicate și a implicării active a membrilor de sindicat în soluționarea problemelor social-economice”, a subliniat Georgescu.

În cadrul seminarului, sindicaliștii vor fi familiarizați cu concepţia creării culturii de formare profesională continuă, vor participa la ateliere interactive și vor discuta despre noile metode educaționale în domeniul formării sindicale.

Centrul Informațional al Sindicatelor


Sursa
2013-11-12 15:39:34



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

06:21:22Luna mai a adus mai multe solicitări pentru bibliotecare —» BPR Ungheni's Blog
21:35:18Aceeași scenă, alt unghi —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:31:28JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
12:50:40🌞 Ce urmează după aderarea la UE? Asociația „Smart City” lansează o campanie națională bazată pe experiența de succes a României —» Sandu GRECU
12:37:37TEMELE DE BAZĂ —» Leo Butnaru
11:05:05Benzi desenate —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:59:17🏆 Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” Sîngerei organizează prima ediție a Turneului Internațional de Handbal „Memorialul Simion Prașcă” —» Sandu GRECU
06:39:44Alluria Wine — bijuteria enoturistică a Armeniei —» Fine Wine
06:10:54🎼 Legenda muzicii latino, Ricky Martin, a ajuns în Republica Moldova 🥁 —» Sandu GRECU
13:46:14Familia Davidescu ia aproape jumate din Grand Gold la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
11:28:27Șoc în sport. 10% de ciocolate, cum se fură la Minister. Vieru prins dopat intenționat. Sportivii interlopi 💥💥💥 —» Sandu GRECU
05:39:52Feteasca Generation: primul turneu în locații emblematice din Londra —» Fine Wine
05:09:48TREI NUVELETE —» Leo Butnaru
15:39:08Tineri de 30-35 ani , excluși din stagiile publice —» Curaj.TV | Media alternativă
12:03:15Moldova obține cea mai înaltă distincție cu un vin alb la Concours Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
08:45:47Top 5 vinuri albe de 100 mdl —» Fine Wine
08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
06:19:55UN PORTRET DE EXCEPȚIE AL RĂULUI! —» Leo Butnaru
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru