Ramin acasa sau ma reintorc ? Vreau sa traim bine la noi acasa, asta vreau.

În anul 1998 a avut loc primul val mare de imigrări peste hotarele țării, pentru a găsi o cale de supraviețuire pentru cei rămași acasă. Și după cum a arătat timpul persoanele care au plecat au reușit.

În anul 2013 aceste persoane se întorc acasă și imigrează împreună cu toată familia . De ce ?! Cred că este o întrebare la care nu este nevoie de răspuns.

Scriu acest articol în calitate de manifest.

De curînd o cunoscută de a mea s-a întors în țară. A făcut facultatea de stomatologie în București, în privat. A luat diploma cu note foarte bune și urma să facă rezidentura acolo. Însă, deoarece viața este foarte interesantă, ea și-a găsit dragostea în Chișinău, respectiv a urmat să revină în țară.

Iar cînd a revenit dorea să aplice pentru rezidentură la USMF (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie), ar fi logic, nu ?!
Însă ce a găsit la noi ? Un REFUZ categoric, prin motivația că: ”Dacă ai făcut facultatea în privat și încă în București, atunci trebuie să lucrezi acolo, dar să nu vii la noi.”

Oare așa răspuns trebuie să dea comisia de admitere, decanul și rectorul facultății de stomatologie ???

Cum se argumentează o astfel de poziție din partea persoanelor responsabile în cadrul acestei facultăți ? Eu pot să presupun că este vorba de o simplă aroganță pur ”moldovenească”, una întîlnită adesea în rîndul ”moldovenilor” care sau ”ridicat” la un post ”tot mai sus”.

Nu dragii mei concetățeni, o astfel de abordare nu va aduce mai multă lume acasă, dar va fi un semnal CLAR că este timpul să fugi din țara asta, SAU ca FIECARE din noi să ia MĂSURI și să schimbe astfel de atitudini din partea celor pentru care plătim impozite și își primesc salariul din bugetul de stat. Sau chiar și dacă își primesc salariul din contractul studenților, oare pentru ce plătim noi ? Doar pentru ca ei să facă ce vor sau pentru ca să primim servicii calitative în schimb !!! Vreau să trăim bine la noi acasă, asta vreau.

Trăim într-un stat democratic în care doar noi suntem responsabili să cerem de la fiecare să își execute onest funcțiile pentru care a fost angajat.

Nu este primul caz în care se ia o astfel de atitudine și sunt sigur că și alții au astfel de experiențe.
Vreau o schimbare trebuie să știe fiecare, iar astfel de cazuri trebuie să fie publicate și exprimate.



Sursa
2013-11-11 09:19:58



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU