Cîte minciuni spui în zece minute?

     Chiar dacă vă imaginaţi că sînteţi un model de francheţe, puneţi-vă totuşi întrebarea următoare: „Cîte minciuni (mici sau mari) spun în zece minute de conversaţie obişnuită?".

     Felder şi colaboratorii săi (2002) s-au interesat de această întrebare. Ei au convins 242 de persoane să participe la un experiment despre care pretindeau că studiază modul în care oamenii se comportă unii cu ceilalţi atunci cînd întîlnesc pe cineva pentru prima oară. Felder le preciza participanţilor că vor avea o conversaţie de zece minute cu o altă persoană. Indivizii au fost deci grupaţi în perechi (un subiect prezentator şi un altul).
      Cercetătorii îi cereau în secret subiectului prezentator să se arate agreabil. Alţi subiecţi prezentatori trebuiau să-şi arate competenţele, iar în altă condiţie, nu li se cerea nimic. Ceea ce participanţii nu ştiau era că dialogul lor era filmat de o cameră ascunsă în încăpere. La sfîrşitul conversaţiei, Felder şi colegii săi le dezvăluiau participanţilor că fuseseră înregistraţi. Cercetătorii le solicitau atunci consimţămîntul pentru a utiliza banda video în continuarea cercetării.
      După acordul lor, subiecţii au fost invitaţi să urmărească filmul propriei conversaţii pentru a identifica toate exagerările, inexactităţile şi minciunile pe care le spuseseră. Rezultatele au fost surprinzătoare, în general, subiecţii prezentatori spuseseră mai multe minciuni atunci cînd trebuiau să pară agreabili sau competenţi decît atunci cînd nu li se ceruse să se comporte în nici un fel anume. Dar 60% dintre participanţi minţiseră, în medie, de două sau trei ori în cele zece minute ale discuţiei.
      Unele minciuni erau relativ minore, de pildă, subiectul se arăta de acord cu interlocutorul atunci cînd de fapt nu era. Altele erau mai importante, un individ declarînd chiar că e liderul unui grup rock cunoscut. La final, participanţii erau uimiţi de propriile rezultate. Nu-şi închipuiseră că erau aşa mincinoşi... Studiul a evidenţiat şi faptul că minciunile spuse de bărbaţi şi de femei sînt diferite în conţinut, dar şi cantitativ: femeile mint mai mult pentru a se arăta agreabile, iar bărbaţii, pentru a se arăta competenţi.
Concluzie
      Acest experiment sugerează că minciuna este un fapt comun în viaţa noastră de zi cu zi. De asemenea, se pare că ea este mai frecventă în contextul primelor întîlniri, pentru a ne valoriza competenţele sau latura simpatică. Minciuna ne permite astfel să îmbunătăţim considerabil imaginea pe care o oferim despre noi înşine. Feldman, Tomasian şi Coats (1999) au arătat de altfel că, la şcoală, elevii cei mai populari sînt deseori nişte mari mincinoşi.
     Feldman precizează că ne învăţăm copiii că onestitatea este cel mai bun dintre lucruri, dar, în acelaşi timp, le spunem că e politicos să mimeze bucuria atunci cînd li se oferă un cadou de ziua lor, chiar dacă nu le place. Copiii primesc deci mesaje contradictorii asupra aspectelor practice ale minciunii. Acest fapt influenţează comportamentul lor la maturitate. Oricum ar fi, se pare că, în conversaţiile noastre cotidiene, spunem un mare număr de minciuni, dacă ar fi să dăm crezare declaraţiilor participanţilor la această cercetare. Dacă nu cumva au minţit.

Serge Ciccotti