” O ultima respiratie de toamna “.

Tabloul trist al unei toamne demult uitate isi deseneaza plecarea.Nicioadata nu ai cum sa te obisnuiesti cu despartirile reci , de aceea trebuie sa friga sau sa te doara.Simt cum se aseaza respiratia toamnei  pe sufletul meu , aud cum tacerea ei ingheata frumos si deseneaza fulgii ce vestesc ca iarna nu se vede nicicum.Soarele imi sopteste ca mai pot rasufla caldura , inca mai pot sa te incalzesc , dar recele ei  e din cauza distantei pe care nu am cum sa o suport.Simt ca atunci cind pleaca i se rupe din putere , din viata totusi o zaresc cum se tirie de pamint .Spalata de picaturile de ploaie ciudate care nu stiu cind sa ii opreasca vestirea , ea se ineaca frumos cu ea.Intr-o ultima picatura de toamna , imi imbrac caldura rece care imi hraneste trupul , sunt dezbracata de iubire si adevar , confuza sub frunzele uscate de toamna.Ma pierd sub ruginita culoare a frunzelor demult pierdute de pe intelesul vietii . Confuza cu ea sau confuza cu mine.Calendarul prafuit demult imi vesteste ca din timpul lui se scurge tot ce a mai ramas , ce a mai putut sa ramina.Ramin singura atunci cind tacerea ma prafuieste , odata cu primele fiorii ale toamnei eram sigura ca pot inchide ochii linistit in bratele ei , suntem singure in enigma timpului ambele.Ascult cum cade ultima frunza de pe ramul care a avut puterea sa o mai tina , in seara asta , acum cind a cazut pamintul a zimbit cind si-a atins plapuma.Diminetile ostenite arata ca totusi toamna are sclipici acolo cind noptile le ia totusi.Melodia muta a brumei care te lasa totusi sa ramii confuz si nedumerit atunci cind servesti cafeaua la ora diminetii .Obosit ca inca o toamna ti-a murit in brate.