Pe drum
Pe drum. Nu, nu e despre Kerouac. E despre mine. Îmi plac drumurile. Oricare. Important e să merg. Îmi place să merg mult. Câteodată sunt atentă la ce văd în jur, dar cel mai des sunt foarte neatentă. Sunt obiective pe lângă care am trecut de ani de zile și nu le-am observat; de exemplu anul trecut am descoperit împreună cu Toia, prietena mea cea mai bună, un copac foarte artistic în drum spre liceu. Alteori fixez insistent oamenii cu privirea. E amuzant. Alteori nici nu văd, nici nu aud. S-a mai întâmplat din cauza absenței să mă atingă un taxi. Era vina mea, tre să recunosc. Am fost trimisă la origini și chestia asta pe moment m-a enervat, dar apoi am mers la fel de calmă și de absentă.Îmi plac drumurile pentru că văd de toate. Azi dimineață am văzut o fetiță care mi-a zâmbit. O văd deja de mai multe dimineți și de fiecare dată ne zâmbim reciproc. E un mod de a comunica. Astăzi, când m-am reîntors de la ore am văzut-o cu bicicleta. Am vorbit. Tot dimineața, la câțiva metri de fetiță erau două bătrâne. Una dintre ele plângea. De aceea iubesc drumurile, fiindcă îți pun în față oameni, evenimente și emoții neașteptate. Fiindcă îți prezintă povești. Zilnic pe lângă tine trec povești. Nu le cunoști, iar ăsta e farmecul. Câteodată fac presupuneri despre anumiți oameni. E un exercițiu interesant și bizar. Drumul meu preferat este acela pe care mă duc pe deal. Este cel mai îndrăgit mie. E drumul pe care ador să merg singură sau cu cei mai apropiați oameni mie. Deasemea prefer să merg singură în drum spre liceu. Mă rog în fiecare dimineață să nu mă întâlnesc cu nimeni. Pentru mine dimineața e cel mai bun moment din zi și până a intra în haosul orelor prefer să am câteva minute liniștite. Să nu vorbesc. Să nu văd. Să nu aud. Dimineața e un fel de stare de inconștiință. Ideal e să mai fie și ceață. Ceața are ceva mistic în ea și-mi oferă echilibrul de care am nevoie.
Oricare nu ar fi circumstanțele mersul pe jos e un răsfăț. Mie îmi plac oamenii care iubesc să meargă. Mult. Inconștient.
Sursa
2013-11-08 18:35:00