Govorit Moscova!

E dimineață. Telefonul sună agitat. Ora 7.18 la Chișinău. La Moscova e 9.18. Mă trezisem de câteva minute și savuram frumusețea câtorva raze matinale mijite la fereastră într-un noiembrie cum rar am mai văzut în ultimii ani. Gândurile îmi zboară în toate direcțiile. Nu pot să mă concentrez asupra a ceva anume. Aerul curat de după ploaia de aseară dă năvală prin fereastra întredeschisă. Telefonul insistă. Ridic. Govorit Moscova.

Am copilărit împreună. Și-a luat apoi lumea în cap și a hoinărit prin toată Rusia. Este sută la sută produsul tranziției moldovenești eșuate. A ajuns acum la maturitate și constată că nu prea are un rost în viață. Mă rog, la urma urmelor, quisque est faber suae fortunae și decide ce face cu soarta lui. Mă salută și mă întreabă precipitat ce se întâmplă „la Moldova” și dacă e adevărat că ne ducem în Europa? Se vede că era agitat și că sigur discutase problema asta de curând cu cei de pe acolo. Îi zic de Vilnius, de parafare, că încă nu semnăm acordurile, dar se spune că la anul – la noi însă totul se întâmplă „la anul”! -, încerc să-i explic, dar îmi dau imediat seama că nu am cum să-l fac să înțeleagă în asemenea termeni de vreme ce nu are habar de ei. Îi spun cu ironie vădită în glas că a fost ceva tam-tam la Chișinău, au ieșit mulți oameni în piață, dar deocamdată rămânem tot pe loc și se pare că Europa încă „nu ne vrea”, cum s-a exprimat de curând fostul premier. Nu mă înțelege. Expresia „tam-tam” l-a încurcat și mai mult. Mă roagă să-i explic „mai pe moldovenește”. În asemenea momente îți dai seama de „diferența” dintre „moldovenească” și română… Încerc să îl fac să înțeleagă, o dau și eu pe „moldo-rusă”. Deh, e mare lucru că, de acolo de unde e, omul se arată totuși preocupat.

Îi spun că au ieșit oamenii în stradă, că autobuzele au fost puse la dispoziție de politicieni, dar și-au exprimat opțiunea pentru Europa înainte de evenimentul de la Vilnius și că, în principiu, cam asta a fost. Îmi spune, „Aha, i-au adus cu autobuzele! E cum a fost pentru România când s-a dat câte 20 de dolari!”. Se referea la alegerile parlamentare din România. Și, deși nu era atunci în R. Moldova, iată că el „știe” foarte bine de la Moscova cum ne plătesc pe noi românii la alegeri… I-am spus să nu mai vorbească prostii și că acum oamenii chiar vor să intrăm în Europa. Nu pare convins…

Transformați în „coloana a cincea” a Rusiei ?

 „Deci, ne ia Europa!”, continuă îngrijorat. Îi înțeleg temerile și încerc, într-un fel, să-i explic, să-l liniștesc că nu va fi nimic grav pentru nimeni dacă „ne ia Europa”. Devine și mai ridicol atunci când insistă și cere un termen exact despre când va intra RM în UE. Îi zic că nu sunt sigură dacă se va întâmpla în următorii 15 ani. S-a mai liniștit parcă. În câteva clipe valul de îngrijorare îi revine însă în voce: „Dar cu Rusia, cu Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan cum rămâne? Moldovenii de pe aici spun că ne vor da afară pe toți dacă Moldova intră în UE! Ce naiba fac cei de la Moldova, la ce să mă întorc eu acum acasă?”

Cunoștințele mele în materie de „politica pe înțelesul celor care… nu o înțeleg” sunt limitate. Încerc să-i explic în continuare, dar nu prea îmi iese. Nici soarele parcă nu mai e atât de vioi pe cât era cu numai câteva minute în urmă. Îngrijorările celui de la telefon mă fac să mă îngrijorez eu însumi, dar din alte motive. Prin minte îmi trec, într-o fracțiune de secundă, zeci de întrebări: Cine, cum, de unde îi informează pe gasterbaiterii noștri din Rusia? Și, mai ales, cine le bagă frica asta față de tot ce e european? Ei, sărmani, fără să vrea, expuși doar la televiziuni și influențe rusești, devin fără să vrea un fel de „coloană a cincea” a Rusiei pentru R. Moldova.

Încerc să o dau tot spre glumă și îi zic că mai degrabă ne vor lua transnistrenii decât vom ajunge în UE. „Păi, așa să facă! Să ne ducă ei în Rusia, unde nu sunt gay și lesbiene. Aceștia să meargă în Europa!”. Rămân fără replică. Omul insistă să-i explic și chestiunea legată de legea egalității de șanse. Dumnezeule, Doamne, cu ce am greșit de dimineață?! Mă simt asediată. Politică la telefon, la ora aceea și mai ales cu un cineva gata convins! Îi sugerez să lase asemenea discuție pentru că ține, mai mult sau mai puțin, tot de politică și e complicat să o lămurim în câteva fraze. Îl sfătui să aibă grijă mai degrabă de viața lui și să se gândească de unde își va lua pensia pentru că de aproape două decenii de când e prin Rusia nici măcar pașaport nu are. Îl dau drept exemplu pe fratele său care e plecat la muncă de vreo zece ani în UE, are pașaport și o speranță în ziua de mâine. Uff, am reușit să îl pun pe gânduri și, slavă Domnului, pe nota aceasta am încheiat discuția.

Mentalitate pro-estică – la indigo

Am încheiat-o la telefon, dar nu și în propriile-mi gândurile. De câteva ore bune mă tot frământ. Nu contenesc să mă întreb cine se gândește la gasterbaiterii noștri și la felul cum sunt informați. Cine bagă asemenea bumbac în capul celor plecați în Rusia. Și, cum se face că cei care au mers spre vest au păreri împărțite despre opțiunea pro-europeană a republicii, pe când cei care ajung în Rusia, fără excepție, au parcă mentalitatea pro-estică trasă la indigo?

Întrebări, întrebări și mâine-poimâine te pomenești că vin alegerile, inclusiv cu voturile celor din Est… Ceea ce nu înțeleg politicienii de pe scena din PMAN este că pro-europenismul nu trebuie clamat, ci realizat. Pași, pași concreți, de asta e nevoie și nu de vorbe goale și deșarte sau steaguri fluturate a lehamite. E nevoie să să facă lucruri concrete. Să comunice despre ele în R. Moldova și pe cât se poate cetățenilor plecați peste hotare. Dar cum să le explici oamenilor despre Europa când ai aproape numai televiziuni rusești chiar în propria casă…

Se apropie ceasul

De douăzeci de ani ne tot vânzolim cu ideea asta europeană, dar nu avem nimic concret, iar Acordul de asociere sau liberalizarea vizelor sunt ținte nesigure. Continuăm să ignorăm realitățile și ne mulțumim cu o simplă parafare și cu speranțe în viitor. Dar dacă nu va urma nimic după? Cred, din nefericire, că încă nu am reușit să convingem că vrem și că putem să fim europeni nici pe cei de la Bruxelles și nici pe propriii noștri cetățeni. Aici e marea problemă a politicienilor din R. Moldova. În prima jumătate a anului se scuipau în văzul Europei, iar acum se pupă în piață tot în văzul ei crezând că ne păcălesc pe toți, la grămadă.

Integrarea europeană este singura noastră opțiune. Întrebarea finală însă este: „Dar oare mai are răbdare societatea?” Asta o să aflăm cu adevărat nu la mitinguri și marșuri, ci la vot.

Tweet