Sinteza ședinței Parlamentului din 7 noiembrie 2013

Gest de caritate din partea parlamentarilor

Duminică, 10 noiembrie 2013 la postul public de televiziune „Moldova 1”, va avea loc o acţiune de sensibilizare şi mobilizare a cetăţenilor, în vederea sprijinirii bolnavilor care suferă de maladii incurabile.
Evenimentul vine să finalizeze campania de caritate cu genericul „Dăruiește-le o zi fără suferință”. Toate sursele acumulate, începând din luna aprilie, când a fost dat startul campaniei, și până în prezent, dar și banii donaţi în cadrul Teledonului de duminică, vor fi direcţionați către Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Hospice Angelus Moldova”. Aceasta este o instituție care acordă servicii gratuite de îngrijire paliativă adulţilor şi copiilor care suferă de maladii incurabile în stadiu avansat, progresiv ori terminal.

Astăzi, 7 noiembrie 2013, Președintele Parlamentului, Igor Corman a îndemnat parlamentarii să se alăture campaniei prin donarea salariului de cîteva  zile.

PD are un nou deputat în fracțiunea sa

Curtea Constituțională a validat astăzi, 7 noiembrie 2013, mandatul de deputat în Legislativ a lui Ion Stratulat, candidat supleant pe lista Partidului Democrat.

În debutul ședinței Parlamentului, Igor Corman l-a salutat pe Stratulat, urîndu-i succes în activitate.

Postul a devenit vacant, după ce deputatul Vladimir Plahotniuc  și-a depus cererea de demisie din Parlamentul Republicii Moldova.

 

Fără duble impuneri în relațiile economice dintre Moldova și Turkmenistan

În vederea dezvoltării economice dintre Republica Moldova și Turkmenistan, în cadrul ședinței de astăzi a fost ratificată Convenția între Guvernul RM și Guvernul Turkmenistanului pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și proprietate.

„Convenția se va aplica impozitelor pe venit și pe proprietate, percepute în numele fiecărui stat contractant. Deasemenea, ea se va aplica oricăror impozite identice sau similare, care vor fi percepute de către unul dintre statele contractante, după data semnării convenției, în plus sau în locul impozitelor existente”, a subliniat Victor Barbăneagră, viceministrul Finanțelor, care a prezentat proiectul de lege.

În conformitatea cu prevederile Convenției, pentru evitarea  dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale, au fost stabilite următoarele cote ale impozitelor reținute din sursa de plată: dividende (10% din suma brută a dividendelor); dobînzi (10% din suma brută a dobînzilor), royalty (10% din suma brută royalty).

În 8 luni ale anului 2013 Republica Moldova a exportat în Turkmenistan mărfuri în valoare de 631 mii de dolari, importînd la rîndul său mărfuri din Turkmenistan în valoare de circa 4 milioane de dolari.

Proiectul a  stîrnit nemulțumirea deptatului PL, Valeriu Munteanu. „Vă văd concentrați pe dimensiunea asiatică și CSI, pe cînd noi trebuie să ne concentrăm pe Uniunea Europeană. Noi considerăm că trebuie să abandonați, sau cel puțin să înghețați pentru o anumită perioadă aceste eforturi”, a spus Munteanu.

Deputatul PL a fost susținut și de către Mihai Godea, care l-a întrebat ironic pe reprezentantul Guvernului, dacă se pregătește un astfel de document și cu Bangladesh-ul.

La ora actuală, Moldova are semnate  convenții similare cu 43 de state.

 

Drumurile  comunitare  vor fi reparate din contul  Fondului Național  Rutier

50% din resursele  financiare ale  Fondul Național  Rutier vor fi alocate pentru reparația drumurilor comunitare, locale și a străzilor. Prevederea se conține în noul proiect legislativ, inițiativa unui grup de deputați (L.Palihovici, V.Streleț, A.Candu, T.Deliu, O.Bodrug, A.Arhire și A.Dimitriu).

Legislația actuală prevede doar alocarea a 50% din mijloacele fondului rutier pentru reparația drumurilor naționale și locale.

Aproximativ 68% din lungimea totală a drumurilor din țară (6866 km sînt drumuri locale, comunitare sau străzi). Pînă la ora actuală  prin intermediul Fondului Rutier (sau a legii bugetului de stat)  au fost alocate mijloace financiare doar pentru întreținerea parțială sau reparația curentă a drumurilor locale.

„Se cunoaște că bugetul autorităților publice locale este foarte mic. Din acest motiv,  situația nu le permitea  primarilor să întrețină și să repare corespunzător drumurile din localitate. Avem localități unde drumurile comunitare n-au fost reparate de cel puțin 15 ani. În contextul  transferului copiilor de la o școală la alta, statul este obligat să aibă drumuri bune, pentru a asigura securitatea circulației. Considerăm necesară oferirea asistenței financiare autorităților publice locale pentru a întreține în bune condiții  drumurile locale, comunitare și străzile”, a subliniat Liliana Palihovici, în timpul prezentării proiectului.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului a declarat că momentan posibilitățile financiare ale Fondului Național Rutier permit acest lucru. Potrivit informațiilor oferite de Palihovici, în anul  2008 Valoarea Fondului Național Rutier era de 254 milioane de lei; în 2012- valoare era de circa 1 miliard de lei, pentru 2013 Fondul  dispune deja 1 miliard 139 milioane de lei , iar pentru anul 2014 sînt preconizate 1 miliard 326 milioane de lei.

Comuniștii și liberalii au criticat proiectul legislativ, invocînd factorul politic în elaborarea acestuia.

„Este o idee bună, dar formulată prost.  Din varianta propusă de Dvs, înțeleg că vor fi îndreptate resursele financiare doar spre acele primării, unde este interesul poilitic. Propun ca o parte concretă, exprimată procentual, să rămînă absolut la toate primăriile. Consider ca o parte din bugetele pe care le primește administrația raională pentru reparația drumurilor trebuie să fie direcționată direct către bugetele primăriilor. ”, a declarat deputatul PCRM, G.Anghel.

În replică, Liliana Palihovici a spus că „ în Legea cu privire la Fondul Național Rutire  ce spune că Fondul are un consiliu de administrare. Consiliul decide unde se vor aloca banii. Autoritățile teritoriale, primăriile, care necesită fonduri pentru reparația drumurilor comunale și  a străzilor, vor face demersurile necesare, prezentînd proiectele Consiliului de administrare, iar el va vota alocarea acestor fonduri către primării și nu către consiliile raionale” .

Proiectul a fost adoptat astăzi în prima lectură, cu votul majorității parlamentare.

 

Se actualizează…

The post Sinteza ședinței Parlamentului din 7 noiembrie 2013 appeared first on Bloguvern.


Sursa
2013-11-07 12:13:36



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

01:25:15Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:38:25Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:35:11Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:30:58Primarii care i-au ajutat pe romi. Deportarea romilor în Transnistria —» Curaj.TV | Media alternativă
14:11:48Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
08:54:11Ștefan Iamandi: mii de surse media au publicat informații de la Congresul OIV din Moldova —» Fine Wine
06:01:00ÎN AȘTEPTARE 4/11 —» Leo Butnaru
05:44:00Amintiri —» Andrei LANGA. Blogul personal
03:44:24Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
01:22:04Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:59:09Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:19:16Eminesciana, 2025 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
16:03:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:40:3510 motive pentru a te înscrie la Summer English Academy (5-12 iulie) —» Moldova Creștină
05:09:00ACOLO UNDE ZIUA SE NUMEȘTE ODOR —» Leo Butnaru
03:14:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:24:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:44:11Mafia lemnului atacă și pe litoral —» Curaj.TV | Media alternativă
14:11:38Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
04:18:003 DIN 11 —» Leo Butnaru
17:04:29Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:04:29Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
08:29:40Guest post: top 5 spumante recomandate de stagiara Fine Wine  —» Fine Wine
05:13:00EU, PERSONAJUL —» Leo Butnaru
00:49:08Fără Titlu —» Путепроводные Заметки