Luminile toamnei
Nostalgia e o emoție, mai degrabă o acumulare de emoții, o stare de spirit și uneori chiar un mod de viață propriu oamenilor cu experiență, cu vârste.
Piesele din repertoriul lui Ducu Bertzi te predispun instantaneu nostalgiei. De fapt, acesta e folk-ul, un gen care îmbină perfect muzicalitatea poeziei și profunzimea muzicii.
Dincolo de analizele posibile doar după ce se potolesc emoțiile unei întâlniri de suflet, trebuie totuși să recunosc, concertele de muzică folk au o încărcătură sensibilă, creează o atmosferă intimă, de parcă te-ai pomeni într-un spațiu pentru rugăciuni și impresii pe care tu le ai și despre care cineva îți cântă, atingând, în semiîntuneric, odată cu strunele chitarei, strunele sufletului tău. Și când se aprinde lumina pe neașteptate, vezi urme de lacrimi pe obraz, vezi priviri cufundate în posibilele roade ale propriilor vise, vezi fețe încărcate cu lumină din interior.
Ieri seară, în sala mare a Filarmonicii Naționale studiam cu interes înainte de concert spectatorii – cupluri de oameni așezați de ceva timp pe la casele lor, cupluri de tineri până sau după să fi dansat dansul mirilor, găști de doamne trecute de primele două tinereți, grupuri de studente și câțiva copii. Categorii de persoane atinse de sindromul nostalgiei. Eu și fiica mea, care a fost ieri la primul ei concert pentru adulți, ne-am născut gata nostalgice.
În fața mea erau trei doamne care au cântat, au aplaudat și s-au legănat pe ritmuri pe parcursul întregului concert și la anumite fraze se opreau, își aruncau priviri semnificative, le repetau, subliniindu-le. Era clar, erau vorbe despre bărbații din viețile lor și despre ceea ce le-au greșit sau despre ceea la ce nu s-au priceput ei la timpul potrivit că ar fi așteptat, ele, doamnele, de la dânșii.
Departe de mine acum ideea că am fost la un concert de neveste care așteaptă să le cânte alți bărbați vorbele pe care le-ar fi așteptat ele de la bărbații lor. Am urmărit înainte, în timpul dar și după concert, domni în toată firea care au trăit orice vers și orice acord cu la fel de intensă și profundă emoție. Pentru că sensibilitatea nu este, nici de departe, o emoție strict feminină și nici neapărat… feminizatoare.
Și totuși concertele lui Ducu Bertzi au farmec dacă sunt privite în cuplu, pentru că după ele ieși pe aceeași undă cu partenerul, e o senzație de parcă cineva v-a cântat vouă, ambilor, vorbe ce le gândiți sau simțiți unul despre altul. Ei bine, nu e bătut în cuie că dacă ai venit la concert fără partener e neapărat că între voi doi ceva nu e bine sau se așteaptă să nu fie bine. Dar, cu siguranță că atunci când ieși singur de la un asemenea concert, te gândești: ce risipă că nu l-ați împărțit împreună!
Concertul de ieri seară, ultimul din turneul lui Ducu Bertzi de astă toamnă în Republica Moldova, susținut de Institutul Cultural Român la Chișinău, intitulat „Și de-ar fi”, s-a desfășurat într-un decor cu lumini de toamnă, cu doi artiști senzaționali: Ducu Bertzi și Mihai Neniță, cântând pe fundalul unui tablou pe care era desenat o clădire ce amintea de monumentele noastre arhitecturale care se răresc, ca și urmele de emoții firești, umane, de care mai dăm dovadă în raport cu cei care ne înconjoară. O clădire interbelică, cu balcon și cu geamul închis. La geam nu se zărea nici Dulcineea și nici Julieta, poate o fi simbolizând geamul acela… o poartă, o poartă a Raiului, iar clădirea nu era singură, era însoțită de o coloană pe care, asemeni unui trunchi de chitară, erau trasate șapte dungi, ca șapte strune de chitară. La fel de bine, casa aceea părea a fi chitara în care locuiește sufletul artistului sau dorurile noastre încredințate artiștilor care ne-au încântat.
Și deși am stat lângă autorul decorului, pictorul Iurie Matei, l-am auzit fredonând piesele lui Ducu Bertzi în unison cu toată sala, am discutat și după concert cu el, nu l-am întrebat ce semnifică nici balconul și nici stâlpul cu strune. Am preferat propria-mi explicație, pe care mi-am format-o privind spectacolul în ansamblu.
Ei, dar astea sunt cuvinte. Doar cuvinte. Pentru emoții, ascultați vreuna din piesele lui Ducu Bertzi și planificați-vă să mergeți, cu prima ocazie la unul dintre concertele lui.
Sunt întâlniri pe care merită să le ai măcar o singură dată în viață. Și seara de ieri a fost una dintre acele întâlniri.

Sursa
2013-11-05 11:43:49