“Amintire uscata. “

Si-a varsat lacrimile pure o toamna trista , iar noi culegem plinsul la sat , acasa pe prisma .

Imbatati de fumul frunzelor de toamna , simt cum se naste viata ca o naframa ,

Si ne framinta glasul timpului de miine , ce o sa mai fie , toamna se usuca.

Rasuflarea iernii din pamint se aude , ce ne ingheta glasul toamnei atit de mute.

Simt ca ma doare , simt ca ma tot frige ,glasul casei mele , unde acus peste ea va ninge ,
Din vazduhul curtei si puterea nucului de la poarta , imi trezeste dorul aprins in teaga .
Timpul ma inconjoara , nu se opreste din mers , trece ca nebunul si-o imabtrineste  pina in nameti ,
Pe batrina maicuta ce ma asteapta la poarta , in gind nu se opreste cu glasul ce ne cheama ,
Ploaia ma tot spala de lacrimile vietii , trece anii , trece si tineretea ,
Cine o sa inteleaga de ce toamna plinge ? Ne tot otraveste pina la singe ,
Prafuiti de jale , de amintiri trecute , vremea care trece ne lasa si rani mute ,
Ranile sunt reci chiar daca rasufla , toamna astazi pleaca sau acum o luna ,
Sufletul tinjeste , nu isi simte locul , unde sa il ascund , unde sa il descoper ?