Mic dicționar de intenții politice

Dacă Ei ar spune adevărul

Ei, adică politicieni și lideri de opinie. Ei au devenit deja maeștri în a folosi limbajul pentru a-și ascunde adevăratele intenții. Voi încerca să traduc afirmațiile lor într-un limbaj mai simplu, accesibil și, după părerea mea, care corespunde mai mult cu realitatea.

Constantin Tănase – „Eu am poziţia mea în această chestiune, pe care am exprimat-o clar în TIMPUL –nu sunt toboşarul niciunui partid. Voi participa, dacă mi se va da cuvântul. Am cerut public acest lucru. Aştept.” – Eu tot vreu să vorbesc în fața oamenilor. Eu tot vreu ca oamenii să mă asocieze cu integrarea europeană. Ca eu după asta să pot spune că asta eu ne-am integrat în UE, iar dacă nu le reușește, să spun că asta ei sunt de vină.

„Dacă aș decide să merg duminică la mitingul organizat de PLDM și PD în Piața Marii Adunări Naționale, aș face-o dintr-un singur motiv: vreau să văd cu ochii mei și să aud cu urechile mele cum V. Filat scandează „JOS MAFIA!”, iar M. Lupu – „JOS COMUNIȘTII” – aici nici nu prea este nevoie de traducere. – Nici nu știu de ce am spus asta. Se pare că atât de tare m-am obișnuit să critic pe cineva, încât am și uitat că aici este vorba despre UE.

 

Mihai Godea – „Este o mizerie și un sacrilegiu să se compare această paradă de stat cu marile adunări naționale care ne-au redat istoria, limba și independența. Era un gest de curaj și de spirit național. Ceea ce se pregătește acum poate fi catalogat, în cel mai bun caz, drept miting electoral organizat de actuala guvernare. Ceea ce se planifică pentru 3 noiembrie nu are nici o legătură cu integrarea europeană” – Eu trebuie să fiu împotriva PCRM și de aceea nu-i susțin niciodată, dar în același timp trebuie să fiu și împotriva Coaliției Pro-Europene ca să-mi creez un electorat propriu. De aceea, nu participați la această manifestație, din simplul fapt că trebuie să susținem parcursul european, dar nu împreună cu ei. 

 

Sergiu Mocanu – „Toţi cei care vor în Europa şi toţi ceilalţi care vor să facă dovada ataşamentului faţă de valorile europene, nu mergeţi la această „tusofkă” criminală! Nu mergeţi să-i adulaţi pe Plahotniuc şi pe Filat în Piaţa Marii Adunări Naţionale!” – Nu participați la nimic organizat de actuala guvernare, deoarece ei sunt criminali. Iar dacă ne vom integra în UE, să fugiți în Uganda. Doar aceasta va fi o realizare a guvernării, iar ei sunt CRIMINALI!!!

 

Igor Dodon – „Înainte de Vilnius, guvernanţii de la Chişinău vor să creeze artificial senzaţia că vectorul UE are, totuşi, susţinere în Republica Moldova. Noi considerăm că nu este corect să venim cu acţiuni de protest în mijlocul acelui eveniment. Este riscant şi provocator să ridici baricade acolo unde există o mulţime de oameni. Un gest, un cuvânt sau o acţiune greşită, sau rea intenţionată poate provoca un conflict periculos între oameni.” – Eu sunt ca Godea, am ieșit din partid și acum nu știu ce să fac. Nu pot să mă asociez nici cu guvernarea, dar nici cu comuniștii de la care am plecat. Nu participați la miting, dar nici pe Tkaciuc să nu-l ascultați.

 

Liliana Palihovici – „RM trece acum prin clipe importante și cruciale pentru țară. Trebuie să fim solidari și uniți în mesajul pe care-l avem. În contextul evenimentelor care se planifică a fi organizate pe trei noiembrie, Adunarea în PMAN, avem astăzi un apel către toți acei care susțin parcursul european și dezvoltarea democratică a RM, să se alăture acestui eveniment: împreună să susținem mesajul de eurointegrare a  Republicii Moldova. Acest apel îl facem către toți cetățenii și, în mod special, către partidele politice din Moldova, ce susțin procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Apelul  este unul: „Venim să susținem parcursul european al Republicii Moldova, iar simbolistica de partid este una care rămîne în cadrul partidelor și nu la un eveniment național. Îndemnul nostru este ca cei care venim în PMAN, să venim întru susținerea ideii naționale de integrare europeană a Republicii Moldova cu simbolistica europeană, și nu cu simbolistica de partid” – noi vrem să le arătăm europenilor că societatea noastră susține parcursul european. Da, acest lucru ne va ajuta să primim mai multe finanțări și să vă convingem să ne votați în continuare, dar în același timp, nu schimbă faptul că ne va apropia și mai mult de UE, fapt de care vor beneficia toți cetățenii.

 

Oleg Bodrug – „Este nu doar voința organizatorilor, dar a întregii populații. Cam o lună în urmă, partenerii din coaliție au discutat cu colegii din teritoriu și vreau să vă spun că mesajul de a organiza un miting important în Chișinău în sprijinul aderării Moldovei la UE și semnării Acordului de la Vilnius este dorința întregului popor, nu a liderilor de partide, care organizează manifestarea respectivă. Vă veți convinge că pe data de trei noiembrie, vor fi majoritatea raioanelor prezente în piață. Este un mesaj către Europa – nu doar Europa trebuie să facă pași spre noi, dar și noi trebuie să mergem în întîmpinarea a ceea ce urmează să se întîmple la Vilnius.” – noi vrem să le arătăm europenilor că societatea noastră susține parcursul european. Da, acest lucru ne va ajuta să primim mai multe finanțări și să vă convingem să ne votați în continuare, dar în același timp, nu schimbă faptul că ne va apropia și mai mult de UE, fapt de care vor beneficia toți cetățenii.

 

Adrian Candu – „Ceea ce vrem noi ca să se întîmple pe data de trei noiembrie este o adevărată campanie pentru Moldova. Nu face parte din niciun fel de campanie politică sau electorală. Iată de ce venim în PMAN ca simpli cetățeni, care se gândesc la viitorul ei și-i îndemnăm pe toți ca să ne urmeze, fără a face distincție dintre partidele politice. Apelul nostru este să nu folosim simbolistică de partid sau agitația electorală.

Ceea ce ne dorim este să avem o adevărată „Campanie pentru Moldova”. Luînd în considerație că s-au făcut declarații oficiale din partea membrilor PCRM, că vor încerca într-o anumită măsură să provoace anumite tulburări, facem un apel să nu cedăm apelurilor comuniștilor, să avem acel comportament pe care ni-l dorim și care să ne apropie de standardele europene.” – noi vrem să le arătăm europenilor că societatea noastră susține parcursul european. Da, acest lucru ne va ajuta să primim mai multe finanțări și să vă convingem să ne votați în continuare dar în același timp nu schimbă faptul că ne va apropia și mai mult de UE, fapt de care vor beneficia toți cetățenii.

După cum spunea profesorul meu de economie, Virgiliu Mărgineanu, „Dintr-un contract, ambele părți au de câștigat ceva”. Este posibil ca una din părți să câștige mai mult și alta mai puțin. Dar este posibil ca aceasta să nu aibă nici o importanță.

Sunt sigur că nimeni nu și-a declarat toate motivele pentru care susține sau nu acest miting. Însă dacă acesta este un pas care, într-un viitor apropiat sau mai îndepărtat, ne va duce în UE, atunci eu sunt gata să mă împac cu gândul că Filat și Plahotniuc se vor îmbogăți, că Partidele din Coaliție vor guverna mai mult și în general că ei ar putea beneficia. Și nu pentru că sunt atît de darnic, dar  sunt și avantaje, ca exeplu, cînd apare low-cost, cumpărăm bilete și fugim în Europa în week-end. Cu pașapoarte românești. Cînd poți comanda on-line cazier, acte civile sau orice altceva de care ai nevoie, e simplu și bine. Cînd depui mai puține eforturi e fun. Și parcă Moldova e mai luminoasă la față.

The post Mic dicționar de intenții politice appeared first on Bloguvern.


Sursa
2013-11-01 11:12:09



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:52:45Aeroportul nu va mai fi al poporului, ne-am bucurat destul. Îl vom da pe mâini bune, de această dată, are Spînu grijă —» Nicolae Federiuc
07:11:202023 - BILANȚ LA BALANȚE —» Leo Butnaru
18:02:33With WordPress.com, This Novelist’s Success Is No Mystery —» ada rosu
17:38:46CUMPĂRĂTURI CU DEMNITATE PENTRU TOATĂ FAMILIA —» Asociaţia Obştească "Demos"
17:22:44Ребята и зверята —» Asociaţia Obştească "Demos"
17:05:09🌳De vorbă despre păduri. Moinești Mai Verde —» Curaj.TV | Media alternativă
15:50:37O... DECONSPIRARE DE LA „LUCEAFĂRUL”. Mulțumesc! —» Leo Butnaru
14:21:28Реставрация памятника Христо Ботеву в Кишиневе в 2023 году —» Biblioteca Hristo Botev
09:18:57Duhul Sfânt și vorbirea în alte limbi —» Moldova Creștină
07:24:15Dacă nu-i laie, atunci poate fi bălaie. Federalizarea, ca alternativă pentru „integrarea în UE”? —» Nicolae Federiuc
13:01:50Reflecții despre lectura literaturii scrise de autoarea Lilia Bicec-Zanardelli —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:56:15REFLECȚII DESPRE LECTURA LITERATURII SCRISE DE AUTOAREA LILIA BICEC-ZANARDELLI —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:07:51Atenție! Se anunță concurs la funcția de director adjunct pentru educație! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
19:22:30State of the Word 2023: Watch Live on December 11 —» Ileana Pîrgaru
14:46:55Vernisaj la Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra” din Chișinău —» BiblioCity
14:17:26Образ Кишинева в поэзии и искусстве —» BiblioCity
09:44:03Lansarea volumului „Competența de comunicare” de Maria Hadîrcă —» BiblioCity
09:25:09Galileo ediția a XI-a, 16-17.12.2023 —» Fizica pentru Moldova
05:07:13POEȚI AI AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
17:57:49DOUĂ NUVELETE —» Leo Butnaru
17:36:15Brigadirul a dus singur caleașca cu ceapă acasă —» Moldova Creștină
16:13:20Despre persoane cu dizabilități – Microfonul liber —» Curaj.TV | Media alternativă
15:55:39Enhanced WordPressing With the Updated Jetpack Mobile App —» Ileana Pîrgaru
13:30:13 —» blog cultural
13:18:07”Не читал, но осуждаю!” —» blog cultural