Pentru că eu nu cred în viitor

Despre ghicit. Ghicitu în cărți, cafea, palmă, data nașterii și restu felurilor de ghicit care există. 
Eu sunt un om sceptic. N-am fost întotdeauna așa. Sunt de cînd am învățat cuvîntul sceptic și mai ales sensul lui. Mai înainte eram p*o*h*u*i*s*t*ă... excuse my french. 

Eu în viitor cred desigur, dar nu în viitorul meu spus de altcineva mie. Eu sunt așa un om, care special o să aleagă altă cale și alte decizii, numai ca să demonstrez că viitorul e numai și numai în mîinile mele, iar niște cuvinte nimerite fix în țina sufletului meu, nu au să mă doboare.
Acea cineva numită „ghicitoare” sau „prezicătoare”, nu știu cum le place să li se zică, e om ca și mine. Okay, admit, poate e un pic mai șmecheră, cu limba mai ascuțită și mușchii maxilarului mai bine dezvoltați, dar asta nu mă împiedică să observ chestii și să le analizez. Omul ăsta ca și mine, îmi unge ochii cu niște cuvinte pe care eu ar trebui să le cred. De ce oamenii ascultă cuvintele unei străine cînd le spune de rău, dar nu ascultă sfatul mamei care zice numai de bine?! 
Să ghicești, să te ghicești, e păcat dacă nu știați, căci de altfel nu-mi explic de ce omul după ce aprinde o lumînare la biserică, dă fuga la ghicitoare să-l/s-o descînte că cică-i este făcut. Atunci la ce mai mergi la biserică omule să te rogi pentru binele și sănătatea ta (?!) cînd poți să mergi direct la ghicitoare și o să-ți zică ea dacă o să-ți fie bine și dacă o să fii sănătos sau nu!
Fiecare cu businessu lui, să se descurce oamenii cum pot. Cum ghicitu este un business, la fel și biserica este un alt business nu mai puțin profitabil! 

Sursa
2013-10-25 06:00:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:58:01Peste 14,6 milioane MDL pentru promovarea exporturilor: 16 asociații selectate în cadrul „BRIDGE Export” —» Sandu GRECU
12:52:00Republica Moldova un hub emergent pentru dezvoltarea de jocuri video - Istoria Paparuda Studio 🦹‍♂️ —» Sandu GRECU
04:38:00DESPRE JURNAL —» Leo Butnaru
16:09:10Atenţie la angajare peste hotare —» Curaj.TV | Media alternativă
13:33:00Renato Usatîi. Karaoke cu Plahotniuc, plăcinte de la Filat, primii bani la Moscova și dictatura 💥🔥💲 —» Sandu GRECU
07:09:00Cum monitorizarea inteligentă a energiei transformă viața comunității din Micleușeni 🌞 —» Sandu GRECU
03:34:01RACURSIU —» Leo Butnaru
16:52:00MNLR (CHIȘINĂU), EXPOZIȚIE TEMATICĂ —» Leo Butnaru
13:02:39Prima femeie zboară spre Lună —» Curaj.TV | Media alternativă
06:10:00POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
13:52:24Inovație prin creativitate la bibliotecă. Cercetare biblioteconomică —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:10:00Cum au devenit gospodăriile din Fălești protagoniste ale tranziției verzi ☘️ —» Sandu GRECU
15:52:00din yes-euri —» Leo Butnaru
14:18:00Urgent! Modalitatea de finanțare a sportului trebuie revizuită! —» Sandu GRECU
13:53:47Cel de-al cinci-lea congres al compozitorilor din Moldova —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"
12:47:00CNED LANSEAZĂ APEL DE IDENTIFICARE A NOILOR ASOCIAȚII DE PROPRIETARI DIN CONDOMINIU ELIGIBILE PENTRU FINANȚAREA MĂSURILOR DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ 🌞 —» Sandu GRECU
10:43:15Industria calului, pe creștere —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:37:00LA PRAGUL EDITURII NEUMA —» Leo Butnaru
20:55:00Stingem lumina? #oraPlanetei —» Curaj.TV | Media alternativă
08:18:44Agresorul se eschivează, victima e calomniată #Cahul —» Curaj.TV | Media alternativă
08:17:54Ucraina continuă campania de lovituri în adîncime —» Curaj.TV | Media alternativă
18:59:00Grupul de mobilizare comunitară din Nihoreni, Rîșcani – motorul schimbării în reducerea consumului de energie 🧩 —» Sandu GRECU
16:23:00Yes-Eu —» Leo Butnaru
13:50:0085 de ani de la fondarea ziarului ,,Florile Dalbe” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:48:11Rolul memoriei culturale în consolidarea identității românești —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'