Pentru mine acasă nu e acasă!

Acum trei ani mă întorceam acasă cu gândul la schimbările care se produceau la Chişinău. Eram optimistă. Era primăvară, natura îşi schimba haina şi se descătuşa din ghearele iernii, precum R. Moldova ieșea de sub dominația comunistă. Eram aproape sigură atunci că moldovenii și-au scos ochelarii de cal şi vor, sincer, după atâţia ani de comunism dezolant și ineficient, încheiat cu morți pe stradă, libertate de exprimare, de circulație sau de oricare fel ar fi ea. Libertate să fie, ca să putem și noi, politicienii și alegătorii lor, să facem din bucata asta de pământ un loc european, civilizat, prosper, decomunizat, care să știe cine este și încotro vrea să meargă. Tinerii erau optimiști, îndârjiți, eu în rând cu ei.

Am vrut prea mult?

Numai că, de la primăvară la primăvară, entuziasmul a scăzut, apoi a trecut în nostalgie şi, mai nou, într-o perpetuă febrilitate. Explicabil şi execrabil.

Politicienii de la Chişinău sunt departe de ceea ce așteptam atunci. Nu numai că nu au fost pe măsura aşteptărilor, ba dimpotrivă, au făcut tot posibilul să îndepărteze electoratul anticomunist și care, atunci, i-a susținut. S-au preocupat în primul rând de propriile interese şi, din când în când, şi-au mai amintit de vechea, întortocheata şi trista poveste a RM – drumul european. Şi, deşi au repetat ca patifonul stricat că mergem spre Europa, au continuat vechea teorie a „suptului de la două vaci”, au lustruit sârguincios ciubotele Kremlinului, au crezut că îi păcălesc pe toți, pe cei de la Moscova, pe cei de la Bruxelles, pe cei de la București, încât de multe ori ne-au dezgustat prin atâta exces de zel. Au lăsat R. Moldova confuză şi au muls din ea după puterea şi bunul plac. Vorba ceea: „Numai cui nu i-a fost lene nu s-a înfruptat”. Ultimele isprăvi, cele cu aeroportul și Banca de Economii sunt cireașa de pe tort.

Am aşteptat cu toţii atât de mult schimbările, încât uneori mi se creează impresia că i-am speriat pe mai marii statului cu aşteptările noastre. Am vrut prea mult de la început sau ei nu sunt în stare să ne ofere nimic? De fiecare dată guvernanţii au dat din colţ în colţ când a venit vorba să ia decizii importante sau, mai nou, se spală repede pe mâini şi, una două, dau fuga fuguliţa la… Curtea Constituţională. E drept că nu e uşor să fii în fruntea unei populaţii dezbinate, dar confuzia din interiorul ei este consecința lipsei de curaj și de verticalitate a politicienilor. De unde să știe oamenii ce vor sau încotro să meargă, când nici politicienii nu pot răspunde la aceste întrebări! Când se răzgândesc de la o zi la alta, când sunt anticomuniști, dar votează cu comuniștii, când vorbesc de corupție, dar stau cu ea la masă, când spun că se fură, dar nimeni nu a fost pedepsit vreodată… Astfel, ni se pare din ce în ce mai clar că în toți anii de guvernare democrată, mai mult ni s-a cerut decât ni s-a dat.

Noi cu patriotismul, ei cu furatul?

Cetăţeanului RM continuă să i se ceară cu insistenţă şi pe un ton aproape imperativ să fie patriot. La televiziuni, la radio, în presa scrisă, dacă e să alegem tema principală astăzi, apoi aceasta este cu certitudine patriotismul. Sunt campanii peste campanii, cuvintele Moldova, moldoveni, ai noștri și multe altele sunt peste tot. Ni se cere să fim mândri, să le cerem celor plecați să se întoarcă, să stăm acasă. În schimb, pe lângă asemenea campanii, ni se oferă o degringoladă politică totală, o rată a criminalităţii tot mai ridicată, preţuri de-a dreptul fabuloase, salarii mizere, condiţiile de trai din lumea a treia şi… mult supt din deget la capitolul limbă română, care se vorbește tot mai rău pe micile ecrane și tot mai puțin în societate, iar limba rusă devine în spațiul public „limbă de stat”. Într-un cuvânt, avem întregul „buchet Moldavii”.

Şi, Doamne fereşte să ne îndârjim cumva şi să strigăm că Regele e gol! Ştiu, vor apărea voci care vor spune că patriotismul nu trece prin stomac şi nu trebuie condiţionat. Așa o fi. Dar nici să nu dai nimic populației, dar să îi ceri să se mai și bucure și să fie mândră că nu are nimic nu se poate!

Întrebarea şi ideea principală a acestui text este: De ce se supără mai marii noştri, dar nu numai, că lumea pleacă? Nu este aici o mare ipocrizie? Nu este aceasta marea ipocrizie patriotică a moldovenilor de azi? De la bine nimeni nu se duce! Mamele și tații nu și-au lăsat copiii aici filosofând despre patriotism, ci pentru că nu aveau ce să le pună pe masă sau cu ce să îi îmbrace la școală! Întâi de toate, domnilor politicieni, creați condiții elementare de trai în R. Moldova și abia după aceea burzuluiți-vă și dați-vă mari patrioți! De ce trebuie să fie patriot cetăţeanul R. Moldova și să se manifeste ca atare, dacă nu simte niciun motiv să o facă, mai ales în condiţii de subexistenţă în care se mişcă?

Ce ne oferă în schimb mai marii noştri ca să ne facă să rămânem acasă în RM? Care „acasă”? Dacă tragi un pic cu urechea prin „casa” noastră, constați că nici limba română nu se mai simte acasă în R. Moldova. Cinci canale numai în limba română pe lângă alte 65 în limba rusă câte am eu în apartament? Postul TVR1 este încă prohibit, pe când Pervii Canalul rusesc este stăpânul televiziunilor! Halal „acasă”! Chișinăul se lamentează că găgăuzii încearcă să elimine limba română din actele oficiale. Bine, domnilor, dar din Constituția RM, limba română e eliminată demult! Și cei care ne cer să fim patrioți nu se prea sinchisesc de asta. Pentru asta să fim patrioţi, domnilor?!

Suntem patrioții care supraviețuiesc din… banii celor plecați

Procesul de epurare în masă a populaţiei, început în 1998, continuat pe vremea comuniştilor, nu are cum să fie stopat, dimpotrivă. Repet, ni se cere să fim patrioţi, chiar dacă stăm „cu sărăcia în băţ”, iar populația este rasă din toate părţile ca peştii de solzi. Ceea ce este inexplicabil e că, deşi remitenţele continuă să fie un pilon important al economiei noastre, unii tot se burzuluiesc împotriva celor care pleacă. Deh, cum de şi-au permis să lase „frumuseţea” asta de țară şi să ia drumurile străinătăţii?! Păi, domnilor, dacă ei nu ar pleca, nu ar mai supraviețui pământul acesta și nu veți mai avea unde să fiți voi patrioți!

Acum, să stăm drept, să gândim tot drept și să o spunem verde în ochi: Suntem patrioții unei republici care supraviețuiește din… banii celor care au părăsit-o! Mă întreb repetat: cam de ce ar fi motivat omul să rămână într-o ţară unde se fură ca în codru, unde limba rusă are statut mai mult decât oficial, unde rusificarea prin media este mai intensă decât pe vremea URSS, unde produsele proaste şi exagerat de scumpe din magazine te lasă cu stomacul întors pe dos şi unde e „kruto să fii novâi moldovan”?!

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba poetului, dar eu când mă uit la aceste toate, îmi dau seama că pentru mine, acasă nu-i acasă! Cel puțin nu acum. Şi, în aceste condiții, nu ştiu dacă mai merită să mai stau „acasă”, chiar dacă îmi pasă!

Tweet