Micuța balerină: când poveștile prind viață
Despre balet, cu dragoste.
Când am fost mică, îmi amintesc că am primit o cutiuță muzicală de la bunica mea. Era o cutiuță de porțelan, încrustată cu niște broderii fine din argint. Pe cutiuță, stătea o balerină de porțelan. Nu voi uita niciodată imaginea ei. Ireală! Grația cu care ținea mâna ridicată într-un semiarc deasupra capului, vârful poantei, delicatețea degetelor și dintre toate, cel mai mult îmi amintesc expresia feței. Caldă, senină, zâmbitoare de parcă ar fi știut că menirea ei era să ne ia din suflet toate durerile, trăirile, emoțiile și să le expună acolo, pe scena ei micuță care prindea viață când întorceam cheia.
Când sunt mici, toate fetițele visează să fie balerine. Imaginea aceea de lebădă trăiește în fiecare fetiță, dar lebăda "se naște" din clipe de mare sacrificiu, de muncă continuă, din ore și ore de repetiții, picioare obosite, rănite, dureri de spate, de cap, de mușchi, departe de joaca de afară. Departe de părinți. Departe de camera de acasă.
Și, deși pentru noi, oamenii care doar privim baletul această muncă poate părea una grea, inumaă uneori, pentru ei este doar dăruire, dragoste, reverență sufletească. Ei nu se plâng niciodată. Când vei întreba o balerină sau un balerin dacă este greu va zâmbi. Va spune doar:
"Este balet! Este tot ce știm, ce suntem, ce iubim să facem. Când baletul din noi se va termina, nici noi nu vom mai fi!"
Actul de balet ia naștere muncind mereu. Balerinii repetă și când umblă, când urcă scările, când stau pur și simplu. Sufletul lor nu este altceva decât o sală de repetiții unde emoțiile nasc mereu viitoare mișcări, variații, revelații!
Mulți, când mergem la un spectacol de balet revedem aceeiași imagine. Avem impresia că acea păpușă de porțelan de pe cutiuța muzicală a prins viață. Și nu suntem departe de adevăr. Păpușa de porțelan și-a lăsat scena micuță și a pășit pe una mai mare. Expresia feței este aceeiași. Grația, căldura, atmosfera emanată în preajma ei devine una de basm. Mereu. În mijlocul unei scene mari, aparent rece apare ea și stă așa...nemișcată. Pozează. Dacă nu ai știi că ești într-o sală de balet ai avea impresia că este un manechin. Nici un mușchi nu tresare. Nici un deget nu se mișcă. Apoi, de undeva din fundal se aude muzica. Micuța balerină începe să se miște. Cheia s-a tras. Imaginea de vis a prins viață. Și atunci, aflăm.
Aflăm defapt că baletul nu este doar o formă de manifestare prin dans! Baletul nu este doar artă! Baletul se întâmplă atunci, când sufletul stă pe vârfuri în faţa noastră şi face reverenţe cu aripi de lebădă! Baletul este cea mai pură formă a frumuseţii şi excelenţei, dar în acelaşi timp este un ţipăt constant al inimii! Fiecare spectacol de balet este un ultim cânt de lebădă al balerinului! Ei se nasc şi mor cu fiecare cânt pe care îl îngroapă în inimile noastre! Apoi, renasc pentru a oferi din nou!
Model: Diana Georgia Ionescu - balerină
Styling: Andreea Dinu
Camera 1: George Cozmenco
Camera 2: Mircea Istrate
Ramona-Sandrina
Articolul îl găsiți pe: WebCultura
Sursa
2013-10-22 21:23:00