Cele 3 eseuri ale lui Schopenhauer:

      Care  dintre noi nu a cunoscut vreodată o persoană (incluzându-ne, poate, chiar pe noi înșine) atât de concentrată pe acumularea de bunuri sau preocupată de ceea ce gândesc ceilalți, încât să-și piardă conștiința de sine? Când unei astfel de persoane i se pune o întrebare, are tendința să caute răspunsul mai degrabă în afară decât înăuntrul ei; adică acea persoană cercetează fețele celor din jur încercând să ghicească ce răspuns doresc sau așteaptă aceștia.
      Pentru beneficiul unei astfel de persoane mi se pare util să rezum o serie de trei eseuri pe care Schopenhauer le-a scris târziu în viață (într-un limbaj clar, accesibil oricui manifestă înclinații filosofice). În esență, eseurile subliniază că singurul lucru care contează e ceea ce un individ este; nici bogăția, nici bunurile materiale, statutul social sau reputația nu aduc fericirea. Cu toate acestea nu sunt în mod explicit reflecții pe marginea unor chestiuni existențiale, nu sunt de folos pentru a trece la aspecte de suprafață la chestiuni mai profunde.

Bunurile materiale sunt niște năluci. Schopenhauer demonstrează elegant că acumularea de bogății și bunuri materiale este nesfârșită și nesatisfăcătoare; cu cât avem mai mult cu atât mai mult ne cresc pretențiile. Bogățiile sunt ca apa mării: cu cât bem mai mult, cu atât suntem mai însetați. La sfârșit, nu noi avem bucurii, ci ele ne au pe noi.

Reputația este la fel de efermă ca bunurile materiale. Schopenhauer scrie: „Jumătate dintre grijile și anxietățile noastre se nasc din preocuparea pentru părerile celorlalți…trebuie să ne extragem acest spin din trup”. Nevoia de a lăsa o bună impresie este atât de puternică, încât unii prizonieri au mers la locul execuției având ținuta și ultimele gesturi planificate dinainte. Opinia celorlalți este o fantasmă care se poate modifica în orice moment. Părerile atârnă de un fir de ață și ne transformă în sclavi ai gândurilor celorlalți sau, mai rău, a ceea ce par ei să gândească, pentru că nu putem știi niciodată ce gândesc cu adevărat.

Numai ceia ce suntem contează cu adevărat. O conștiință sănătoasă, spune Schopenhauer, înseamnă mai mult decât o reputație. Scopul nostru cel mai important ar trebui să fie o sănătate bună și bogăție intelectuală, ceea ce ne poate oferi o rezervă inepuizabilă de idei, independență și o viață morală. Echilibrul interior rezultă din conștientizarea faptului că numai lucrurile în sine ne deranjează, ci interpretarea pe care le-o dăm.

      Această ultimă idee – că nu experiențele în sine, ci felul în care le interpretăm determină calitatea vieții noastre – este o doctrină terapeutică importantă dare datează din Antichitate. O teză centrală în școala stoiciilor, a fost transmisă prin Zeno, Seneca, Marc Aureliu, Spinoza, Schopenhauer și Nietzsche, devenind un concept fundamental atât în psihanaliză, cât și în terapia congnitiv-comportamentală.

Irvin Yalom, M.D.