Avocaţii parlamentari, conform art. 1 şi 2 al Legii RM nr. 1349 din 17.10.1997, în exercitarea atribuţiilor sale profesionale sînt împuterniciţi să asigure garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţi şi persoanele cu funcţii de răspundere, să contribuie la repunerea în drepturi a cetăţenilor. Importanţa deosebită a libertăţii la întruniri şi libertatea opiniei şi a exprimării a cetăţenilor este pusă în valoare de către articolele 32 şi 40 ale Constituţiei RM şi actele internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte, atribuindu-li-se statut de drepturi fundamentale. Protecţia şi promovarea lor este o preocupare a avocaţilor parlamentari. În plan internaţional, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de întrunire paşnică şi interzicerea discriminării este garantată oricărei persoane prin art. art. 18, 19, 21, 26 ale Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, art. art. 9, 10 al (1), art. 11 al. (1), art. 14 ale Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelor prevăzute de lege. Legea RM privind întrunirile nr. 26 din 22 februarie 2008, facilitează modalitatea de organizare şi desfăşurare a întrunirilor, materializând în mare parte spiritul normei constituţionale şi a Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, privitor la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de exprimare fără amestecul autorităţilor publice. Deşi normele Legii privind întrunirile conferă organizatorilor şi participanţilor dreptul de a desfăşura întruniri paşnice în orice loc deschis publicului şi de a fi asiguraţi cu protecţia statului, evenimentele recent derulate în capitală vorbesc despre ignorarea de către reprezentanţii organelor de drept a prevederilor legale menţionate. Cazuri elocvente de neglijare a normelor legale şi chiar exces de zel din partea reprezentanţilor MAI constituie reţinerea şi aducerea forţată la Comisariatul de Poliţie al sectorului Buiucani a unor membri ai organizaţiei „Hyde Park” la 22, 30 aprilie şi 10 mai 2008, în legătură cu desfăşurarea acţiunilor de protest paşnice derulate în faţa Preşedinţiei RM, Palatului Naţional şi Guvernului RM, precum şi dispensarea forţată a participanţilor la întrunirea organizată la 13 mai 2008 în faţa Guvernului de către asociaţia obştească „Salvgardare”. Conform art. art. 5, 7, 8 şi 12 ale Legii nr. 26, întrunirile paşnice la care iau parte până la 50 de participanţi se pot desfăşura în orice loc deschis publicului, în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber, fără a fi obligatorie notificarea autorităţii administraţiei publice locale referitor la desfăşurarea acesteia. Oricine este liber să participe activ sau să asiste la o întrunire. Dispersarea forţată a întrunirii se va consideră legală doar în cazul nerespectării caracterului paşnic al acesteia, în condiţiile şi după procedura prevăzute în art. 22 al Legii nr. 26, aceasta constituind o măsură excepţională exercitată de poliţie numai la solicitarea reprezentantului administraţiei publice locale. În acelaşi timp, colaboratorii poliţiei au reacţionat cu totul diferit, sau mai degrabă nu au reacţionat nici într-un fel la acţiunile contra manifestanţilor faţă de participanţii mitingului din 11 mai 2008, organizat de asociaţia obştească Gender Doc-M. Conform standardelor internaţionale, libertatea la întruniri paşnice şi libertatea exprimării aparţin tuturor persoanelor, nu doar celor care constituie majoritatea. Respectiv se admite că o întrunire poate deranja anumite persoane sau grupuri de persoane vis-a-vis de ideile propagate sau revendicările înaintate. Ele (revendicările) pot fi contrare poziţiei majorităţii în societate. Aceasta însă nu poate constitui motiv pentru a interzice întrunirea paşnică. Dacă există temeri pentru securitatea demonstranţilor, autorităţile trebuie să întreprindă măsuri de protecţie a acestora sau să sugereze alternative pentru ca în cele din urmă, manifestarea să se desfăşoare pe cît e posibil în forma solicitată. În contextul celor invocate, e de menţionat că conform art. 4 a Legii RM privind întrunirile, dreptul la libera întrunire este garantată tuturor persoanelor, indiferent de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere, de origine socială sau de oricare alt criteriu. Făcînd referire la art. art. 1, 2 şi 4 ale Legii RM cu privire la poliţie nr. 416 din 18.12.1990, relevăm că sarcinile principale ale poliţiei sînt apărarea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii, drepturilor, libertăţilor, intereselor şi averii cetăţenilor de atentate criminale şi de alte atacuri nelegitime, prevenirea şi curmarea crimelor şi a altor infracţiuni, menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, acţiuni desfăşurate pe baza respectării stricte a legilor. În opinia avocatului parlamentar atitudinea lucrătorilor poliţiei, în contextul referinţelor anterioare, constituie o încălcare conştientă a prevederilor legislaţiei cu privire la poliţie şi privind libertatea întrunirilor avînd drept consecinţă privarea participanţilor la întrunire de protecţie din partea statului. Or statul, în cazul dat prin intermediul Poliţiei, era obligat să apere cetăţenii indiferent de situaţia lor socială şi de altă natură în timpul manifestării preconizate. Conceptul de libertate sugerează acţiuni negative din partea Statului, adică abţinere de a interveni în realizarea libertăţii cetăţenilor săi la întrunire. Cu toate acestea, o libertate reală şi efectivă de întrunire paşnică nu este compatibilă cu o simplă obligaţie de neingerinţă din partea statului, ci încadrează şi obligaţia pozitivă de a asigura desfăşurarea paşnică a unei manifestaţii licite. Prin urmare, este în obligaţia statului protecţia participanţilor la întrunire de o eventuală intervenţie a altor persoane cu intenţii violente. Rolul organelor abilitate în garantarea exercitării dreptului la libertatea întrunirii şi protejarea manifestanţilor, cît şi interzicerea oricărei discriminări de ordin sexual este consolidat de precedentele Curţii Europeane a Drepturilor Omului, care în cadrul examinării unor cazuri (cauza Plattform Arzte fur Das Leben c. Austria, 1985; Lustig-Prean şi Beckett c. Regatului Unit, şi Smith şi Grady c. Regatului Unit, 1999 ) a estimat că participanţii trebuie să poată să organizeze o demonstraţie fără teamă de violenţă fizică din partea acelora care se opun ideilor lor, altminteri vor fi împiedicaţi să-şi exprime propriile opinii. Într-o democraţie, dreptul la contra manifestaţie nu se poate extinde până la afectarea exercitării dreptului de a manifesta. În această ordine de idei, este de menţionat faptul că inacţiunile poliţiei faţă de respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor poate constitui obiect de abordare în eventuale procese pornite împotriva Republicii Moldova în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (invocându-se violarea art. 8 - respectarea vieţii private, art. 11 - libertatea de întrunire şi asociere, art. 14 - nedescriminarea ale Convenţiei Europene), şi nu exclude condamnarea statului în plan internaţional. De asemenea este relevantă adoptarea de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a Recomandării 1474 (2000), prin care se invită statele membre să includă orientarea sexuală printre motivele de discriminare interzise de către legislaţia naţională, adoptarea măsurilor disciplinare împotriva celor care ar discrimina homosexualii, adoptarea măsurilor pozitive pentru combaterea atitudinilor de homofobie, în special în şcoli, structuri medicale, în armată, poliţie etc., prin intermediul unor instruiri iniţiale şi continue. Prevenirea cazurilor de discriminare a minorităţilor sexuale din partea societăţii, inclusiv prin privarea acestora de drepturi fundamentale, a generat adoptarea în martie 2007 a Principiilor de la Yogyakarta. Importanţa acestor principii a fost evidenţiată de Comisarului European pentru Drepturile Omului – Thomas Hammarberg în discursul său susţinut la Conferinţa Consiliului Europei din 16 mai 2008, consacrată zilei internaţionale împotriva homofobiei. Principiile de la Yogyakarta, adoptate de către Consiliul pentru Drepturile Omului a ONU, constituie o culegere de angajamente ale statelor membre ONU de a aplica dreptul internaţional în ce priveşte orientarea sexuală şi identitatea de gen a persoanei şi stabilesc că abuzurile datorită orientării sexuale şi identităţii de gen a perioadei sunt violări ale drepturilor omului şi ale legislaţiei internaţionale. Avînd la bază evenimentele descrise în prezenta sesizare, avocatul parlamentar consideră că atare acţiuni şi atitudine din partea poliţiei sunt contrare prevederilor legale naţionale şi internaţionale, inclusiv art. art. 18, 19, 21, 26 ale Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, art. art. 9, 10 al (1), art. 11, 14, 17 Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 16, 18 al. (1), art. 32, 39 şi 40 ale Constituţiei RM, prevederilor Legii RM privind întrunirile nr. 26 din 22 februarie 2008, art. 1, 2 al. (1), (4), (5), art. 4, 12 al. (1), (2), (9) ale Legii RM cu privire la poliţie nr. 416 din 18.12.1990 şi nu pot fi tolerate. În baza celor invocate, avocatul parlamentar Iurie Perevoznic recomandă Ministerului Afacerilor Interne: 1.Examinarea circumstanţelor descrise în prezenta sesizare cu luarea măsurilor de rigoare faţă de colaboratorii de poliţie, care prin nerespectarea prevederilor legislaţiei cu privire la întruniri au încălcat drepturile constituţionale ale cetăţenilor; 2.Organizarea instruirii colaboratorilor de poliţie în vederea aprofundării cunoştinţelor în domeniul libertăţii întrunirilor şi drepturilor cetăţenilor la opinie şi exprimare. Sursa : ombudsman.md