Drumul Vinului a trecut prin Bălți. Am redescoperit cele mai bune divinuri ale „capitalei de nord”, împreună cu echipa de bloggeri de la Redescoperă Moldova.

Înainte de a fi băute, acestea, divinurile, trebuie mai întâi povestite, apoi repovestite. Nimeni nu poate face asta mai bine ca Sergiu Babii, vicedirectorul Tehnologie şi Producere de la „Barza Albă” S.A.

„Nu au dreptate cei care spun că vinul și politica nu au nimic în comun. Ba au! Când vorbim despre vin trebuie să vorbim despre lumea vinului. Lumea vinului e lumea care poate fi numai în libertate. Vinul trebuie cântat. Vinul e cântat atunci când omul e liber. Lumea vinului trebuie privită la lumină. Lumea vinului trebuie admirată. Lumea vinului trebuie să-ți trezească senzații plăcute, atunci când avem aromele și gustul, care e punctul final în toată feeria asta”, le-a povestit Sergiu Babii celor care au venit să redescopere cele mai bune divinuri ale „capitalei de nord”.

Mai pe scurt, vinurile și divinurile bune ale Moldovei sunt scumpe (mai ales la figurat) și, spre deosebire de gazul rusesc, nu se vor termina niciodată.

Sergiu Babii, vicedirectorul Tehnologie şi Producere de la „Barza Albă” S.A. Barza Alba_Balti (2) Barza Alba_Balti (3) Barza Alba_Balti (4) Lumea vinului trebuie privită la lumină. Barza Alba_Balti (6)

Galerie foto